Plăcintă cu iaurt și griș

De Alexandrina Iordache 23 Mai 2020, 17:25 Retete

placinta de iaurt

Vă invit să pregătiți un dulce foarte gustos și ușor de realizat.

Ingrediente:
o găletușă iaurt mai gras (cca 850-900 gr)
6 ouă
8 linguri zahăr
4 linguri griș
4 linguri făină
o linguriță praf de copt nestins
esențe
stafide
1 pachet foi plăcintă

Mod de preparare:
Se bat ouăle și se încorporează zahărul, grișul, iaurtul și făina cu praful de copt nestins. Se amestecă bine. Se adaugă esențe la dorință.
Foile de plăcintă unse cu ulei sau unt se întind în tava în care am pus hârtie de copt astfel:
Primele trei foi unse le punem peste hârtia de copt în așa fel încât să acopere marginele tăvii. Peste ele punem un strat din compoziție (nu foarte gros) și stafide. Ungem alte două foi și le punem peste compoziție. Foile acestea și următoarele le punem numai peste compoziție, fiind mai mari decât tava le încețim ușor. Peste ele punem iar compoziție și stafide. Punem alte două foi unse peste care punem restul de compoziție. Peste acestea nu mai punem stafide pentru că se vor arde la copt.
Introducem la cuptor încins până se rumenește puțin (cam 30-40 minute funcție de cuptor).

Este la fel de bună caldă sau rece.
După ce o scoatem din cuptor plăcinta se va lăsa puțin.
Punem trei foi pe fundul tăvii pentru că ultima se va arde puțin și se înlătură foarte ușor.
Intotdeauna deasupra trebuie să fie compoziția. Putem lăsa și foile de plăcintă deasupra dar la copt ele vor fi tari și trebuie să lăsăm plăcinta acoperită să se înmoaie foile.

 

Autor Alexandrina Iordache 23 Mai 2020, 17:25 Retete
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii