Slujba Sfintilor 40 de Mucenici se oficiază anul acesta în data de 8 martie acolo unde nu este hram

De Basilica 07 Martie 2013, 15:58 Religie
Anul acesta slujba Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia se mută în data de 8 martie deoarece în ziua de 9 martie este sâmbăta Lăsatului sec de carne.

Astfel, potrivit rânduielilor tipiconale din Biserica Ortodoxă, de cade praznicul sfinţilor 40 de mucenici în Sâmbăta Lăsatului Sec de carne (Sâmbăta Morţilor) slujba lor se pune întreagă în vinerea acelei săptămâni, iar sâmbăta se cântă numai slujba din Triod (cf. Înv. de Tipic a lui Marcu, I, b.). Această rânduială tipiconală se aplică în toate bisericile cu exceptia celor care îsi sărbătoresc hramul de Sfintii 40 de Mucenici.

În bisericile care au ca ocrotitori pe Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia slujba acestei sărbători rămâne în ziua de 9 martie, după cum aflăm din tipicul Sfântului Sava (Capitolul XXIV, pag. 664): Dacă se va întâmpla hramul Sfinţilor 40 de mucenici sau hramul altui sfânt ori al unei sfinte al cărui hram îl are biserica în Sâmbăta Lăsatului sec de carne, atunci cântăm toată slujba sfântului aşa cum o cântăm şi pe cea a Întâmpinării Domnului când va fi în zi de sâmbătă. Astfel sărbătoarea hramului acestor biserici rămâne neschimbată în ziua de 9 martie.

 

Autor Basilica 07 Martie 2013, 15:58 Religie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii