Adopție, nu avort! A patra ediție a marșului pentru viață
România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de nașteri (aproape o treime din copiii concepuți sunt avortați). În ultimii 50 de ani, numărul de avorturi înregistrate oficial în Romania a depășit 22 de milioane, dar numărul real al acestora este mult mai mare.
De patru ani încoace, mai multe asociaţii şi fundaţii ale societăţii civile, în colaborare cu instituţii şi comunităţi religioase, atrag atenția asupra acestui fenomen prin „Marșul pentru viață”. Anul acesta, evenimentul va fi organizat, în 38 de orașe ale țării, în zilele de 22 și 23 martie. Manifestarea se desfășoară anual în preajma sărbătorii Bunei Vestiri și are ca scop susținerea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane, începând cu momentul concepţiei, precum și sprijinirea familiei. Tema din acest an este „Adopția, o alegere nobilă”.
La Satu Mare, Marșul pentru viață va fi organizat sâmbătă, 22 martie 2014, de ProVita şi Asociaţia „Acoperământul Maicii Domnului”. „Marșul va începe la ora 14:00 de pe platoul de lângă muzeul județean. Traseul urmat va fi pe Strada Brătianu până în centrul vechi, iar de acolo pe Aleea Coposu până în fața Case de Cultură”, a declarat Pr. Tiberiu Vălean - Asociaţia „Acoperământul Maicii Domnului” - Satu Mare.
Coordonarea naţională a evenimentului şi organizarea lui în Bucureşti sunt asigurate, în acest an, de organizaţia „Studenţi pentru viaţă". În Bucureşti, Marşul pentru viaţă se va desfăşura sâmbătă, 22 martie, începând de cu ora 14.00, pe traseul Piaţa Unirii (Parc) - Parcul Tineretului, intrarea Şincai.
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile







Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu