Dimitrie Cantemir - personalitate multilaterală a culturii şi literaturii romane

Dimitie Cantemir “ erudit de faimă european, voievod moldovean, academicean berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru " ( G. Călinescu ) reprezintă figura singulară a celui mai mare umanist din perioada feudală a literaturii romane . El nu mai rămâne ca mulţi dintre cronicari, omul unei singure cărţi, el scrie istorie, geografie, face versuri si compune proză, leagă între ele diferitele preocupări printr-o încercare de sinteză, trage concluzii politice şi sociale din faptele trecutului şi ale prezentului, se indreaptă cu curiozitatea lui creatoare spre muzică, matematică şi fizică .

S-a rostit pentru caracterizarea acestei figuri a trecutului nostru cuvântul : excepţional . Secolul nostru şi-l revendică pe Cantemir după sinuaose distanţări . N. Iorga îi judecă la inceput inconsecvenţele şi îi critică detaşarea, pentru a ajunge apoi la o înaltă preţuire entuziastă . Pentru Blaga, principele este " inorogul alb " al gândirii româneşti, făptură stranie şi pură, de o genială claritate în previziuni, de o neînţeleasă totuşi reţinere în a persevera în intuiţii . Considerat unul dintre cei mai erudiţi umanişti, el s-a situat cu mult deasupra cărturarilor vremii sale . Şi-a format cultura dinspre antici către moderni, preluând limba latină drept instrument esenţial al expresiei, alături de alte limbi de amplu suflu cultural . Deviza sa este extrem de convingătoare : " Sufletul odihnă nu poate afla până nu găseşte adevărul, carile îl cearcă oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri ." O mare pasiune pentru cercetare a fost ajutată de contactul cu cărturari de excepţie, de şederea la Curtea Otomană în timpul căreia a avut privilegiul descoperirii unor înalte valori universale . Cărturar umanist, deschis către lume şi progres, D. Cantemir a prefigurat iluminismul şi nu în zadar, Şcoala Ardeleană şi-l va lua ca model şi inspiraţie .
        
Născut într-o familie de răzeşi moldoveni din ţinutul Fălciului, oameni săraci, dar pe care săracia nu-i copleşea, ci-i făcuse luptători dârzi şi aspri . Numele de Cantemir, a fost preluat de tatăl său de la un vestit sultan tătar . Acesta ( tatăl lui Cantemir ) a fost ales de către marii boieri Domnitorul Moldovei, pentru că întrunea toate calităţile cerute unui instrument docil al oligarhiei boiereşti : era bătrân, fără moşie, fără carte, fără sprijin la rudele de neam mare, conducătorul oştirilor de pază la graniţă deci bun luptător cu decoraţii militare . Un singur lucru nu-l puseseră la socoteală boierii moldoveni : avea doi fii, care vor nutrii mari ambiţii în viitor, care au simţit nemulţumirea adâncă a felului cum era aşezată stăpânirea Moldovei, care au fost daţi la şcoală, căci ştiinţa de carte însemna o putere a cărei lipsă o simţea bătrânul domn . În 1693 la moartea tatălui său Dimitrie este ales domn de marii boieri, dar turcii, plătiţi de Constantin Brâncoveanu nu l-au recunoscut şi l-au impus la scaun pe Constantin Duca . În 1699 se însoară cu Cassandra, fiica lui Şerban Cantacuzino, domnitor muntean, pentru ca în 1710 să ajungă cu ajutorul acestuia domnitorul Moldovei .
        
Din lucrările sale în limba română enumerăm : " Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul" - care subliniază superioritatea vieţii spirituale asupra celei biologice, "Istoria ieroglifică" şi "Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor " . Pe lângă lucrările sale în limba română, a mai scris şi opere în latină, turcă, greacă si rusă . Cele mai importante lucrări rămân " Descriptio Moldaviae " - prima monografie geografică românească şi " Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae " - operă de circulaţie europeană cu care, pentru convingerea Occidentului, Cantemir a încercat să furnizeze mijloacele politicii sale .