PSD - INS nu a dat inca publicităţii rezultatele recensamantului

De Frimu Ghinea 07 Decembrie 2011, 18:18 Politica
Departamentul de justiţie, politici legislative şi protecţia drepturilor cetăţeneşti al PSD constată cu îngrijorare că, deşi a trecut mai mult de o lună de la încheierea recensământului, Institutul Naţional de Statistică nu a dat publicităţii rezultatele acestuia. Având în vedere faptul că PSD a luat,  în mod public, atitudine faţă de modul incorect în care au fost organizate şi s-au desfăşurat operaţiunile de recenzare, considerăm că este de datoria noastră să intervenim şi să cerem să se facă publice, neîntîrziat, rezultatele recensământului.

Considerăm că, indiferent de motivele, de fapt pretextele, ce ar putea fi invocate, în realitate există anumite interese ale partidului-stat care dictează acest comportament nedemocratic şi voluntarist, prin care puterea şi camarila guvernamentală sfidează normele elementare ale dialogului şi  transparenţei care trebuie să existe într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene.

Considerăm că nu este deloc întâmplător faptul că întârzierea publicării rezultatelor recensământului coincide cu încercările actualei puteri de a modifica legislaţia electorală în scopul manipulării şi falsificării, în beneficiu propriu, a rezultatelor scrutinului electoral din anul 2012. Toate acestea conduc la ideea că în laboratoarele puterii se elaborează un set de date care urmează a fi prezentate ca rezultate ale recensământului şi care vor fi folosite în strategiile de falsificare a votului liber exprimat de către cetăţenii României.

Departamentul de justiţie, politici legislative şi protecţia drepturilor cetăţeneşti al PSD cere Institutului Naţional de Statistică să pună capăt acestui nedemn comportament de Ghiţă Pristanda în serviciul puterii şi să dea publicităţii, în cel mai scurt timp, rezultatele adevărate ale recensământului.

 

Autor Frimu Ghinea 07 Decembrie 2011, 18:18 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii