Poliţiştii şi-au aruncat caschetele în curtea Palatului Cotroceni

De Mihai Vintilă 25 Septembrie 2010, 00:00 Politica
Ajunşi în faţa Palatului Cotroceni, miile de poliţişti şi angajaţi din administraţia penitenciarilor au început să-l huiduie pe preşedintele Traian Băsescu, solicitând să vorbească direct cu şeful statului. Nervoşi din cauza nepăsării, protestatarii au început să arunce cu sticle şi caschete.

Preşedintele Traian Băsescu nu s-a aflat în cursul zilei de vineri la sediul Administraţiei Prezidenţiale.

Protestatarii au solicitat convocarea CSAT şi în caz contrar, demisia preşedintelui.

În jurul orei 15.00, din cei 5.000 de protestatari, în faţa Palatului Cotroceni rămăseseră 2.000. La ora 16.00, şi restul sindicaliştilor au acceptat să plece, nu înainte însă de a stabili noi proteste pe 7 octombrie.



După ce s-au adunat în Piaţa Victoriei pentru a-şi spune păsurile, protestatarii au decis să mărşăluiască pe jos până la palatul prezidenţial, chiar dacă mitingul nu a fost aprobat în această formulă. Deplasarea a început în timp ce pe fundal se putea auzi Imnul Naţional al României.

Conducătorii sindicaliuştilor, care au sosit în această dimineaţă în Capitală din toate colţurile ţării, au declarat că nu vor pleca acasă până când problemele lor nu vor fi rezolvate, sau măcar ascultate. Ei speră într-o discuţie pe care să o poarte cu preşedintele Băsescu.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, i-a chemat pe protestatari la negocieri, începând cu ora 12.30.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, chiar dacă nu se află în Bucureşti, a reacţionat la protestele subordonaţilor săi şi le-a răspuns că infiferent dacă salariile pe care le iau nu sunt foarte mari, chiar nu sunt cele mai mici din sistemul bugetar.(AMOS News)

 

Autor Mihai Vintilă 25 Septembrie 2010, 00:00 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii