Parlamentul a adoptat declaraţia privind reprezentarea de către premier la Consiliul European din 28 iunie

De AGERPRES 13 Iunie 2012, 13:47 Politica
Plenul Parlamentului a adoptat marţi, cu 249 de voturi pentru, 30 împotrivă şi o abţinere, o declaraţie prin care recomandă reprezentarea României de către premierul Victor Ponta la reuniunea Consiliului European din 28 iunie.

Declaraţia a fost prezentată în plenul Parlamentului de liderul deputaţilor PSD Valeriu Zgonea. 

"Parlamentul României trebuie să fie informat în prealabil asupra agendei Consiliului European şi să stabilească un mandat de principiu referitor la poziţiile pe care le va susţine şi promova reprezentantul României. 

Parlamentul României trebuie să fie informat după fiecare Consiliu European cu privire la deciziile adoptate.

 Având în vedere că atribuţiile preşedintelui şi Guvernului în domeniul afacerilor europene sunt partajate, în materie de politică europeană, de apărare şi securitate, precum şi în politica externă comună a UE, este constituţional şi funcţional ca preşedintele României să aibă precădere în a reprezenta România. 

În materie economică, socială, bugetară, referitoare la fondurile europene, aderarea la Schengen, precum şi în alte aspecte executive este constituţional şi funcţional ca primul-ministru al României să aibă precădere în a reprezenta România. 

Având în vedere că agenda Consiliului European din 28 iunie 2012 se referă la subiecte precum situaţia economică în UE, adoptarea unor măsuri economice şi sociale, precum şi continuarea negocierilor privind viitorul cadru financiar multianual 2014 - 2020, Parlamentul României consideră că primul-ministru trebuie să reprezinte poziţiile României la lucrările Consiliului European din 28 iunie 2012", este textul declaraţiei adoptate marţi de Parlamentul României.

 

Autor AGERPRES 13 Iunie 2012, 13:47 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii