Guvernul a adoptat Proiectul de lege privind bugetul de stat
Premierul a prezentat cei mai importanţi indicatori macroeconomici care au stat la baza elaborării proiectelor de lege, precizând că „ne propunem pentru anul 2010 să asigurăm o relansare a economiei naţionale, pentru a pregăti consolidarea creşterii economice din anii următori. În consecinţă, în 2010 vom pune accentul pe susţinerea mediului de afaceri, astfel încât să putem proteja şi crea noi locuri de muncă.”
Astfel, Şeful Executivului a declarat că, pentru anul 2010, cota unică de impozitare va fi 16%, TVA va rămâne neschimbat (19%), creşterea economică va fi de 1,3%, contribuţia de asigurări sociale rămâne la acelaşi nivel din anul 2009, şi va fi menţinută măsura neimpozitării profitului reinvestit. De asemenea, primul-ministru Emil Boc a ţinut să precizeze că pensia socială minimă de 350 de lei va fi corelată cu rata inflaţiei, „pentru a putea proteja atât cât este cu putinţă, puterea de cumpărare a acelora care trăiesc din pensia minimă”.(AMOS News)

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu