Deputatul Mărioara Nistor a interpelat Ministerul Economiei pentru Laminorul
Deputatul PPDD de Brăila Marioara Nistor solicită Ministrului Economiei, Varujaj Vosganian, să intervină pentru a salva locurile de muncă ale celor câteva sute de brăileni angajaţi la SC „Laminorul” SA Brăila. Aceasta a adresat astăzi o scrisoare deschisă Ministrului Economiei, în care îi atrage acestui atenţia asupra situaţiei grave de la Brăila şi în care îi sugerează acestuia să se implice în rezolvarea conflictului de muncă.
„Vă aduc la cunoştinţă apelul disperat al sindicaliştilor de la SC Laminorul SA Brăila, care mi-au cerut sprijinul în vederea salvării locurilor de muncă ale angajaţilor acestei unităţi industriale de prestigiu. În concret, conform documentului trimis de Sindicatul Metal 94 situaţia actuală de la SC Laminorul SA Brăila este dezastruoasă, deoarece patronatul firmei a început acţiunea de tăiere de utilaje şi maşini funcţionabile. Acestea constituie investiţii ale unităţii, iar acum ajung pur şi simplu la fier vechi! De asemenea, sindicaliştii mai susţin că Grupul Mechel România, care patronează vechea uzină brăileană, derulează şi alte îndreptate împotriva unităţii şi a salariaţilor, în aşa fel încât să fie creat un prejudiciu financiar în scopul falimentării şi închiderii SC Laminorul SA Brăila. Sindicaliştii mai susţin că patronatul sovietic al unităţii brăilene nu şi-a respectat obligaţiile contractuale la cumpărarea acesteia, iar locurile de muncă ale angajaţilor sunt în pericol. Nădăjduiesc că Ministerul pe care îl conduceţi poate să se implice într-o eventuală mediere în conflictul existent la Laminorul Brăila, o unitate metalurgică de tradiţie a României. Este vorba despre viaţa şi viitorul celor 387 de salariaţi şi ale familiilor acestora, iar în contextul actual al sărăcirii populaţiei României consider că păstrarea locurilor de muncă este vitală”, subliniează deputatul PPDD Brăila.
În încheierea scrisorii, Marioara Nistor îl întreabă pe ministrul Vosganian, cum anume „se va implica Ministerul Economiei pentru salvarea locurilor de muncă ale celor 387 de salariaţi ai SC Laminorul SA?”.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu