Lamuriri solicitate de deputat Marioara Nistor privind distribuirea microbuzelor şcolare în judeţul Brăila

De A.Frangu 10 Octombrie 2014, 23:02 Politica
Deputatul UNPR Marioara Nistor adreseaza o întrebare viceprim-ministrului Liviu Nicolae Dragnea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice solicita si-i  lămuriri privind distribuirea microbuzelor şcolare în judeţul Brăila. Redam integral continutul întrebarii:

Stimate domnule viceprim-ministru,
Conform unor informaţii din proximitatea Inspectoratului Şcolar Judeţean, judeţului Brăila i-au fost repartizate iniţial aproximativ 25 de microbuze şcolare pentru mediul rural, din cele 600 achiziţionate în acest an de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Prin alocarea acestora, se pare că s-ar acoperi majoritatea solicitărilor venite din mediul rural.

Potrivit unor surse credibile, câteva dintre microbuzele pentru transportul elevilor destinate iniţial judeţului Brăila au fost redistribuite în Republica Moldova, astfel încât cele rămase nu mai sunt de ajuns. De asemenea, microbuzele şcolare destinate mediului urban încă nu se ştie când vor fi distribuite, având în vedere că procedura de licitaţie organizată în acest sens încă nu a fost finalizată.
 
Având în vedere cele relatate, vă întreb respectuos domnule vicepremier care este adevărul legat de microbuzele şcolare destinate judeţului Brăila şi, de asemenea, câte şi când vor fi ele distribuite efectiv?
Solicit răspuns scris.

Deputat UNPR de Brăila,
Marioara NISTOR

 

Autor A.Frangu 10 Octombrie 2014, 23:02 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii