Cartel Alfa susţine necesitatea formării unui Comitet de Criză

De Mihai Vintilă 20 Iulie 2010, 00:00 Politica
Cartel Alfa susţine necesitatea formării unui Comitet de Criză
Cartel Alfa propune guvernanţilor formarea unui Comitet de Criză care să caute şi să propună soluţii concertate de rezolvare a crizei, atât în privinta deficitului bugetar cât şi în privinţa relansării economiei.

"Cartel Alfa consideră că gestionarea situaţiei economice actuale din România nu mai este o problemă care să privească exclusiv partidele care susţin Guvernul. Criza economică şi financiară din România nu mai este o problemă care să poată fi rezolvată doar de reprezentanţii Puterii, pentru că nimeni nu poate afirma că deţine adevărul absolut. Cartel Alfa consideră că, în prezent, este necesar, mai mult ca niciodată, dialogul deschis al Puterii cu toţi actorii politici şi sociali şi inclusiv cu mediul academic din România. De asemenea, Cartel Alfa susţine necesitatea formării unui COMITET DE CRIZĂ care să caute şi să propună soluţii concertate de rezolvare a crizei, atât în privinta deficitului bugetar cât şi în privinţa relansării economiei", se arată într-o scrisoare semnată de preşedintele Confederaţiei, Bogdan Hossu, şi adresată Partidului Democrat Liberal, Uniunii Democrate a Maghiarilor din România şi Uniunii Naţionale pentru Progresul României.

În opinia sindicaliştilor din Cartel Alfa, soluţiile şi măsurile guvernului la problemele grave, sociale şi economice, pe care le are România, trebuie luate prin consultarea şi implicarea reală a tuturor cetăţenilor, în condiţiile în care efectele măsurilor adoptate de Guvernului afectează în mod real pe fiecare cetăţean în parte.

"Cartel Alfa afirmă că o astfel de implicare generală a societăţii nu se poate realiza decât în condiţiile în care, măsurile adoptate de Guvern - indiferent dacă este vorba despre reducere a cheltuielilor bugetare sau de relansare economică - sunt rezultatul consultărilor reale cu toţi partenerii politici şi sociali pentru că doar în acest fel acţiunile Guvernului vor beneficia de susţinerea concretă a societăţii şi vor avea efectele scontate", se mai arată în scrisoare.

 

Autor Mihai Vintilă 20 Iulie 2010, 00:00 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii