Ca şi Ceauşescu, Băsescu a rămas doar cu Securitatea

De Mihai Vintilă 26 Septembrie 2010, 00:00 Politica
Liderul PNL Mihai Voicu scrie pe blogul său că manifestaţia poliţiştilor din faţa palatului Cotroceni "i-a băgat în stare de şoc pe portocali" şi că aceştia sunt îngrijoraţi că forţele MAI le-au transmis că nu se poate conta pe ei.


"M-a amuzat unul dintre ei care scrie „a-ţi jignit Comandantul Suprem!”, fără să ţină cont că expresia a dispărut din Constituţie de pe vremea lui Nea Nicu şi că oricum treaba cu comandantul se referă la forţele armate şi nu la Poliţie.

Situaţia lui Băsescu aduce din ce în ce mai mult cu cea din ultimele zile ale lui Ceauşescu, mai puţin perspectiva unei delegaţii dus la Târgovişte. Ca şi Ceauşescu, Băsescu a rămas doar cu Securitatea şi cu Emil Bobu, pardon, Boc.

Şocul pediştilor nu cred că a fost generat de miting şi nici de expresiile colorate la adresa lui Zeus. Nu cred că au fost ofuscaţi nici de înlocuirea nasului premierului. Sunt panicaţi însă pentru că mereu şi-au imaginat că, dacă se îngroaşă gluma şi se ajunge la alegeri sau la referendum pentru demiterea lui Băsescu, se pot baza pe deplasarea fără probleme a autobuzelor electorale, pe distribuţia nestingherită a găleţilor, zahărului şi banilor, pe intimidarea alegătorilor pe la porţile secţiilor de votare sau pe schimbarea sacilor cu voturi şi a proceselor-verbale fără consecinţe.

Poliţiştii le-au transmis ieri să nu conteze pe ei.", scrie Voicu pe blogul său.

 

Autor Mihai Vintilă 26 Septembrie 2010, 00:00 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate