Asociaţia Pro Democraţia Club Brăila doreşte să se implice în observarea Referendumului
Având în vedere succesiunea rapidă a evenimentelor din viaţa politică a României, care au condus la organizarea unui referendum naţional pentru demiterea sau repunerea pe funcţie a preşedintelui suspendat, Asociaţia Pro Democraţia Club Brăila doreşte să se implice în observarea desfăşurării
acestei activităţi, motiv pentru care a demarat proiectul "Observator, între DA şi NU".
Scopul acestui proiect este de a fi garantul unui referendum corect, lipsit de incidente, tentative de fraudare sau de manipulare a celor ce urmează să-şi exercite în mod liber şi democratic opţiunea personală.
În acest sens se vor organiza următoarele activităţi:
-Campanie de colectare de fonduri, în vederea asigurării resurselor financiare susţinerii proiectului;
-Atragerea cetăţenilor ce doresc să fie observatori interni în perioada referendumului;
-Instruirea şi selectarea observatorilor interni;
-Acreditarea ca observatori interni ai Asociaţiei Pro Democraţia Club Brăila a celor care participă la sesiunile de instruire şi acumulează cunoştinţele necesare pentru această activitate;
-Observarea şi sesizarea eventualelor nereguli în perioada referendumului;
-Realizarea numărătorii paralele şi centralizarea datelor colectate de la observatorii acreditaţi;
-Evaluarea proiectului şi realizarea raportului narativ şi financiar.
Funcţie de fondurile colectate şi de cetăţenii voluntari care vor dori să se implice în monitorizarea procesului electoral, se va stabili planul de acţiune pentru data de 29 iulie 2012.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu