Testul guvernului fanariot: scriitorii din puşcării

De Redactia 22 Ianuarie 2016, 11:11 Politica

Guvernul fanariot, al lui, a început ofensiva mediatică împotriva celor deja condamnaţi la ani grei de puşcărie. Oamenii ăia tot nu se mai pot apăra, aşa că sunt candidaţii ideali pentru acest experiment. Este un banal exerciţiu de imagine, menit să acopere avantajele de care membrii guvernului încep să se bucure cu frenezie. Bine la stat, nu? Case, maşini, hoteluri, restaurante ieftine, bilete de avion de la minister...

Tema săptămânii este cea cu scriitorii puşcăriaşi. Întrebare corectă: cum au scris unii o carte în două zile? Răspuns corect: aşa cum a citit judecătoarea Camelia Bogdan rechizitoriul lui Voiculescu, adică vreo doi metri cubi de hârtii, într-o singură zi. Să nu interpretaţi că îl simpatizez pe Voiculescu, că nu este cazul. Vreau doar să fiu obiectiv.

Eliminarea posibilităţii ca un puşcăriaş să acţioneze legal pentru a-şi reduce pedeapsa este o mârşăvie. Acţiunea este îndreptată împotriva unei singure persoane şi este ilegală.

Criteriile şi comisiile trebuiau verificate. În orice ţară civilizată, oamenii ies mai devreme din închisoare, de exemplu pentru bună purtare, atunci când au dovedit că s-au îndreptat. De la acel moment, puşcăria nu-şi mai are rostul, cu excepţia situaţiilor în care un procuror şef vrea să se răzbune pe un deţinut. Ăsta este un abuz uriaş, care va fi şi el plătit, ca toate abuzurile, atunci când vremurile se vor schimba. Ele întotdeauna se schimbă. Interesant este că niciodată cei aflaţi la butoane nu cred asta, aşa că sunt mereu nepregătiţi.

N-a fost nicio aluzie...
Mă gândeam doar la cât de surprinşi au fost, de-a lungul ultimului sfert de secol, toţi „eternii” ăştia, începând cu Ceauşescu şi terminând cu Băsescu (fratele cel mare, deocamdată...) Udrea, Cocoş.

Abuzurile justiţiei lasă urme, pe care tot unii din sistem, dornici de a-şi lua tot felul de revanşe, le vor vinde celor care vor veni. Toată lumea va plăti, incluzându-i şi pe cei cu „garanţii externe”. Veţi vedea!

Cătălin Beciu,
Vicepreşedinte fondator ALDE

 

Autor Redactia 22 Ianuarie 2016, 11:11 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii