Peste 4 milioane de euro subvenţii acordate partidelor politice în luna februarie 2022
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţă publică valoarea subvenţiilor virate de AEP în contul fiecărui partid politic în luna februarie 2022, în urma aplicării prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 şi a înregistrării fuziunii prin absorbţie a Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate de către Partidul "Uniunea Salvaţi România" în Registrul Partidelor Politice şi a radierii Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate din Registrul Partidelor Politice, conform sentinţei civile 80/DEC/P/30.10.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti -Secţia a III-a Civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 653A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a IV-A Civilă în 16.04.2021 şi a prevederilor art.38 alin.(1) din Legea 14/2003-Legea partidelor politice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Total subvenţie de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic în luna februarie 2022 (lei):
1 PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - 8.502.549,58
2 PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL - 7.208.021,16
3 UNIUNEA SALVAŢI ROMÂNIA - 3.885.691,68
4 ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂILOR - 1.720.849,18
5 PARTIDUL MIŞCAREA POPULARĂ - 444.860,46
6 PARTIDUL PRO ROMÂNIA - 321.420,44
TOTAL - 22.083.392,50












De ce nu calculati din 1990, citi bani au jefuit ,,Gastile de Partid" -Romania,...-De ce nu spuneti ca Romania are la ora actuala o datorie, ( bani care nu s-a investit in nimic) de peste 500 de miliarde, mai mult decit toata Europa.