Deputatul Marioara Nistor solicită promovarea Programului Biblionet în zonele rurale
Deputatul UNPR de Braila Marioara Nistor solicita facilitarea accesului public la internet si un sistem de biblioteci publice moderne. In acest sens a adresat o intrebare viceprim-ministrului Kelemen Honor pe care o reproducem integral:
Stimate domnule ministru,
Ministerul Culturii şi-a fixat printre obiectivele viitoare modernizarea unui mare număr de biblioteci prin programul Biblionet. Acesta constituie una dintre cele mai importante investiţii pentru facilitarea accesului public la internet, precum şi constituirea unui sistem durabil de biblioteci publice moderne în România.
Având în vedere aceste aspecte, vă întreb respectuos domnule ministru ce presupune concret acest program la nivel naţional, şi care vor fi investiţiile pe care Ministerul Culturii le va derula în anul 2014 în judeţul Brăila?
Solicit răspuns scris.
Deputat UNPR de Brăila,
Marioara NISTOR

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu