Deputatul UNPR Marioara Nistor solicită modernizarea infrastructurii educaţionale din Brăila
In cadrul sesiunii parlamentare de ieri deputatul PUNR de Braila Marioara Nistor a adresat o intrebare domnului Ministru Remus Pricopie, Ministerul Educaţiei Naţionale.
"Stimate domnule ministru,
Agenţiile pentru Dezvoltare Regională din ţară au finalizat perioada pentru depunerea proiectelor în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte al domeniului major de intervenţie 3.4, respectiv „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” al Regio - Programul Operaţional Regional. Din cele anunţate de specialişti rezultă că până în data limită pentru depunerea cererilor de finanţare, 5 mai a.c., în România au fost depuse un număr destul de redus de proiecte spre finanţare.
Având în vedere gradul de importanţă al unor asemenea proiecte, vă întreb respectuos domnule ministru:
1. Câte proiecte au fost depuse pe acest program în Regiunea Sud-Est şi câte dintre ele sunt din judeţul Brăila?
2. Care sunt alocările naţionale pentru aceste proiecte şi ce îşi propun concret beneficiarii lor?
Solicit răspuns scris."
Deputat UNPR de Brăila
Marioara NISTOR
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu