Reformarea partidelor politice

De Cristian Banu 08 Martie 2011, 21:31 Politica
Nu cred că ceea ce s-a întâmplat weekendul trecut în PD trebuie interpretat sub semnul “luptei” între reformişti şi conservatori. Termenul de “luptă” este complet deplasat. “Tripleta de aur” a partidului democrat şi-a asumat comod rolul de “disidenţi” de serviciu, de bibelouri aşezate frumos în vitrină. Nici unul dintre ei nu este atât de intellectually challenged ca să nu ştie cum au ajuns în Parlamentul de la Bucureşti sau cel European, iar EBA este o prezenţă nu tocmai suavă ca să-i facă să uite în ce mocirlă se scaldă.

Şi mai amuzant este că, de exemplu, din când în când Monica Macovei îşi mai aminteşte senilă senină de vremea când era ea ministră şi lupta cu corupţia din vămi împreună cu modelul de moralitate Ionuţ Popescu, membru a numeroase comitete şi comiţii de unde strângea bine-mersi bani albi pentru zile negre, desigur, în baza deosebitei sale competenţe şi a înaltei moralităţi. Teatrul jucat de toţi e destul de ieftin şi transparent. Nici măcar nu e vorba de o luptă pentru poziţii, cei trei activând până acum exclusiv în poziţii numite şi fiind aleşi pe liste, fără vreun merit personal. Dacă este vreo luptă, ei sunt simpli soldaţi, “carne de tun”.Nici o organizaţie nu se schimbă din interior, ci ca răspuns la stimuli externi, aşa că presiunea pentru schimbare trebuie să vină din exterior. Nu trebuie confundată o schimbare de direcţie sub conducerea unui lider (mai mult sau mai puţin vizionar), cum a fost în cazul PD trecerea de la stânga la dreapta, cu o schimbare organizaţională. PD a rămas acelaşi partid oportunist de tip guerilla, indiferent că a fost condus de Roman sau Băsescu.

Altfel, partidele româneşti au ştiut foarte bine să se muleze pe semnalele din exterior şi să se adapteze. PNL a devenit mai “atent” cu pensionarii şi a lăsat-o mai moale cu întreprinzătorii (oricum o categorie subţire, puţine firme româneşti fiind în stare să se descurce fără un ajutor de la stat), PSD şi PD s-au feudalizat şi consolidat în arealuri bine delimitate…

Moralitatea în politică nu are cum să devină o temă principală atâta timp cât nu este pentru societate. Partidele politice nu sunt corpuri străine, ci provin din rândul societăţii, deci nu au cum să fie cu mult mai bune/competente/morale decât societatea din care provin. Şi în partide, ca peste tot, ajung în frunte cei care se zbat mai tare, au relaţii mai multe şi, în general “se descurcă”. Atâta timp cât societatea nu promovează profesionalismul, competenţa şi moralitatea, de ce ar face-o partidele?

Aşa poate descoperim importanţa instituţiilor, a regulilor şi nu a oamenilor. Frica pe care o au politicienii de Justiţie este un simptom al lipsei de control. Da, mai există în sistem dinozauri, CSM nu este tocmai ideal, dar este clar că nu mai există un control aşa cum era pe vremea lui Năstase şi şansele ca el să se mai instaureze vreodată sunt minime (devreme ce nici măcar “dictatorul” Băsescu nu o mai poate face). Răfuiala din vămi poate că nu va ajunge la “Regină” dar în mod sigur va limita corupţia, fie şi pentru simplul motiv că oamenii au văzut că pot ajunge la puşcărie cu tot sprijinul politic. Riscurile devin din ce mai mari. Astfel de breşe în sistem le arată şi altora că se poate.

Internetul a deschis multe porţi. PD este deja exemplu de manual de numiri pentru 2-3 zile şi demiteri în urma “presiunii” şi deşi unii sunt încă pe funcţii partidul va plăti scump păstrarea lor (Elena Udrea e cel mai bun exemplu). Politicienii descoperă că nu mai pot face chiar ce vor şi, mai devreme sau mai târziu unii vor prefera să-şi vadă liniştiţi de ce au agonisit până acum adoptând un low profile decât să mai rămână în centrul atenţiei şi astfel “curăţenia” se va face de la sine.

Dacă este să facem comparaţie între “dictaturile” Năstase şi Băsescu observăm că acesta din urmă este limitat doar la ceea ce ţine de… politică. A reuşit să conducă Parlamentul şi Guvernul, dar nu totdeauna şi atunci cu largul concurs al acestora (cum a fost, de exemplu, la numirea lui Boc, trădarea UDMR, care în acea situaţi nu a trădat numai “proiectul Johannis”, ci chiar democraţia parlamentară). Pe măsură însă ce rolul său politic scade, scade şi influenţa astfel că din comandat de navă care îşi conduce ambarcaţiunea unde vrea este mai degrabă un surfer care ştie să stăpânească valul. Numai că valul ajunge întotdeauna la ţărm…





 

Autor Cristian Banu 08 Martie 2011, 21:31 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate