MADR organizeaza „Târgului de Florii”, în perioada 3-5 aprilie 2015
In perioada 3 – 5 aprilie 2015, între orele 9.00-16.00, în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) se va organiza „Târgul de Florii”, eveniment organizat de MADR împreuna cu Asociația „Produs de Cluj”.
In târg se expun si se pot valorifica produse ecologice si traditionale atestate, produse culinare specifice zonei Clujului, vinuri si renumitul Magiun de Topoloveni. Nu vor lipsi nici costumele populare si mesterii populari realizatori de sculpturi în lemn, pielărie sau sticlă. Vor fi prezentate obiceiurile de primăvară care se țineau altădată în postul Paștelui, din zona Clujului, Maramureșului și Bihor iar artisti populari din zona Clujului vor sustine scurte concerte.
Un târg pentru toate vârstele, pentru toate gusturile. Detalii în comunicatul MADR:
”În cadrul evenimentului, organizat împreună cu Asociația „Produs de Cluj”, vizitatorii vor putea alege dintr-o paletă vastă de produse de calitate precum cele din carne, lactate, murături, zacuscă, realizate de producători atât din zona Clujului, cât și din Argeș, Botoșani, Brașov, Covasna, Olt, Maramureș, Prahova, Tulcea și București, care vor expune produse ecologice certificate și tradiționale atestate.
Pe lângă bucatele cu tradiție din zona Clujului, producătorii locali vor aduce la „Târgul de Florii” siropuri și gemuri naturale, ciocolată și prăjituri de casă, pentru a reaminti tuturor vizitatorilor gusturile autentice românești.
Printre produsele ecologice care vor fi expuse la „Târgul de Florii”, organizat de MADR, se vor regăsi și uleiuri naturale, obţinute prin presarea la rece a semințelor selecționate și neprelucrate termic prin prăjire sau sucuri de mere ecologice, fără nici un adaos.
Între produsele care vor încânta vizitatorii târgului se vor regăsi vinurile de calitate cu Denumire de Origine Controlată și „Indicație geografică”, din soiuri tradiționale românești, recunoscute la nivel național și internațional, din dealurile Transilvaniei. De asemenea, la „Târgul de Florii”, vizitatorii vor regăsi și „Magiunul de prune de Topoloveni”, primul produs românesc care a obţinut protecţia la nivel european cu marca Indicație Geografică Protejată.
De la „Târgul de Florii”, organizat de MADR, nu vor lipsi nici meșteșugarii, care le vor prezenta vizitatorilor costume populare, sculpturi în lemn, pielărie sau sticlă, precum și renumitele păpuși artizanale, îmbrăcate în port tradițional românesc specific Transilvaniei. În zona Clujului se spune despre motivele care împodobesc straiele populare, cum sunt florile sau cruciulițele de pe catrințe, că reflectă credința străbună și respectul față de tradiție, om și natură. Totodată, la târg vor fi prezenți și meșteri care stăpânesc arta încrustării pietrelor semiprețioase și a dantelei.
Printre expozanții care vor participa la „Târgul de Florii”, organizat de MADR, vor fi și beneficiari ai fondurilor europene nerambursabile, care au reușit să construiască o afacere pornind de la procesarea lavandei.
De asemenea, de-a lungul celor trei zile, vizitatorii vor putea lua parte la diferite spectacole folclorice, în cadrul cărora vor fi prezentate obiceiurile de primăvară care se țineau altădată în postul Paștelui, din zona Clujului, Maramureșului și Bihor. Artiștii din zona Clujului, Maria Golban Șomlea și Marius Ciprian Pop, vor susține în prima parte a zilelor scurte recitaluri folclorice”.
MADR












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu