Filmul ”București NonStop” va rula sâmbătăa, 14 noiembrie 2015, la Promenada Mall Brăila
Sâmbătă, 14 noiembrie 2015, ora 19.40, la Cinema City în Promenada Mall Brăila se va organiza proiecția filmului ”București NonStop” în prezența echipei și distribuției București NonStop, după care va urma o conferință de presă. Acest turneu include și alte orașe, precum Constanța, Ploiesti și Cluj.
București NonStop este un film de lungmetraj ce ilustrează povestea unui cartier din București. Mai exact, subiectul descrie o noapte din viața unui magazin non-stop aflat într-un cartier de blocuri bucureștean. Patru personaje conduc patru povești, legate între ele de Achim, cunoscut ca “băiatul de la non-stop”, interpretat de Gheorghe Ifrim.
Cu o distribuție de excepție și actori consacrați în cinematografia românească, precum Ion Besoiu, Dorina Lazăr, Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Toma Cuzin, Tudor Smoleanu, Olimpia Melinte, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Maria Obretin, Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Lili Sandu și Dan Bordeianu, filmul își dorește să transmită povestea unor oameni normali, aflați în situații excepționale.
Ieșite din comun, toate cele patru povești nu fac decât să radiografieze un microclimat din orașul în care trăim. Este un film despre dragoste, generozitate, ură, gelozie, util și inutil, viață şi moarte, cu fapte bune și rele, tratate cu umor și cu tandrețe, escaladând ridicolul, dar şi sublimul unor situații dintr-o singură noapte bucureşteană.
Directorul de imagine al filmului este Liviu Pojoni Junior, montajul este realizat de Tudor Pojoni, sunetul îi aparţine lui Cristian Tarnoveţchi, scenografia Alina Pențac, costume Luminița Mihai, make-up Ana Andrei, iar muzica este compusă de Simona Radu. Regia și scenariul sunt semnate de Dan Chișu. Filmul este o producție independentă, realizată de DaKINO Productions alături de co-producătorul Watch Me Productions (Codin Maticiuc).
Regizor, scriitor și producător, Dan Chișu este la al cel de-al cincilea lung metraj al carierei sale, după deja cunoscutele filme WebSiteStory, Ursul, Și caii sunt verzi pe pereți și Déjà Vu.
Lungmetrajul București NonStop va avea premiera joi, 12 noiembrie, la Cinema Pro București, ora 20.00, urmând ca din 13 noiembrie să intre în 30 de cinematografe din București și din țară (Cluj, Contanţa, Braşov, Arad, Brăila, Ploieşti, Craiova, Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Baia Mare etc).
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu