CFR Calatori anunta modificări la vânzarea biletelor cu anticipație
CFR Călători informează că, în funcţionarea Sistemului Naţional de Rezervare şi Vânzare Online a biletelor de tren se vor face actualizări ale datelor, întrucât de la data de 14 decembrie a.c . va intra în vigoare un nou Plan de Mers al Trenurilor 2014-2015.
Astfel, vor interveni următoarele modificări:
- la trenurile cu destinații internaționale, din noul Plan de Mers 2014/2015, emiterea biletelor cu anticipație se va face începând cu data de 15 noiembrie 2014;
- pentru trenurile cu regim de rezervare a locurilor (IR, IC, RE), din noul Plan de Mers 2014/2015, precum și pentru cele care circulă în data de 13 decembrie, emiterea biletelor cu anticipație se va face începând cu data de 21 noiembrie 2014.
Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile și agențiile de voiaj CFR, la telefon 021/9521 sau să acceseze www.cfrcalatori.ro .
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători” S.A.este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. Prin natura sa reprezintă un sector strategic de interes naţional contribuind la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță.
Politica pe care managementul companiei o promovează şi o susţine este asigurarea unor servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.
comunicat CFR Calatori












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu