Fănuş Neagu
De AGERPRES
Scriitorul Fănuş Neagu s-a născut în 1932, la 5 aprilie, în comuna Grădiştea de Sus, judeţul Brăila si s-a stins in anul 2011.
Povestitor şi nuvelist extraordinar, inspirat în special de lumea ţărănească, dar şi de specificul vieţii portuare dunărene din zona sud-estică a ţării, a Brăilei natale, Fănuş Neagu s-a impus prin cărţile sale ca unul dintre marii povestitori ai literaturii române, pitorescul, lirismul şi savoarea lexicală din scrierile sale asigurând autorului un foarte mare şi bine meritat succes.
A urmat Şcoala de Literatură 'Mihai Eminescu' (1951-1953) şi apoi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.
După ce şi-a terminat studiile, a fost învăţător în satul Largu din Bărăgan (1953-1954), apoi a lucrat ca redactor la 'Scânteia tineretului' (1954-1956), la revistele 'Luceafărul' şi 'Amfiteatru' (1965-1968), ca secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi redactor-şef la revista 'Literatorul' (1990-1998).
A condus Teatrul Naţional 'I.L. Caragiale' din Bucureşti, în calitate de director, între anii 1993-1997.
Literar, a debutat cu nuvela 'Duşman cu lumea', apărută în revista 'Tânărul scriitor' (1954), patru ani mai târziu debutând editorial cu povestirile din 'Ningea în Bărăgan' (1959). Au urmat culegerile de povestiri şi nuvele 'Somnul de la amiază' (1960), 'Dincolo de nisipuri' (1962), 'Cantonul părăsit' (1964, Premiul Uniunii Scriitorilor), 'Vară buimacă' (1967) - care au fost incluse, alături de lucrări inedite, în antologiile 'În văpaia lunii' (1971, 1979), 'Fântâna' (1974), şi alte volume de proză scurtă, printre care: 'Casa care se leagănă' (1972), 'Pierdut în Balcania' (1982), 'Povestiri din drumul Brăilei' (1985), 'Partida de pocher' (1994) şi 'O corabie spre Bethleem' (1997), 'Dincolo de nisipuri' (2004).
Despre mecanismul şi geneza povestirii, scriitorul însuşi mărturisea: 'O povestire e o fibră din durerea trecerii noastre. Când e veselă, luminează tâmpla; tristă, izbeşte-n osul frunţii. O povestire bună şi scurtă ţine de magic. (...) Povestirile se scriu aşa: se ia un fapt de viaţă, real sau închipuit, se tăvăleşte printr-un morman de amintiri şi-un munte de observaţii asupra oamenilor şi a naturii, se scoate apoi pe o vale verde, se pune la uscat pe un măceş înflorit, e lăsat să-l bată soarele şi să-l fluiere, se trage apoi la sticlă şi se varsă, pe înnoptate, cu multă închipuire proaspătă, în urechea copiilor'.
Câteva dintre nuvelele şi povestirile sale au fost traduse şi incluse în numeroase antologii apărute în străinătate.
Ca prozator, a cunoscut deplina consacrare cu romanul 'Îngerul a strigat' (1968), titlu de referinţă al prozei româneşti postbelice, carte care a dominat evenimentele editoriale ale anului în care a apărut. Acest prim roman a fost urmat de 'Frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Fals tratat despre iubire' (1976), 'Scaunul singurătăţii' (1988), toate trei obţinând Premiul Uniunii Scriitorilor, şi de 'Ţara hoţilor de cai' (1991), 'Amantul Marii Doamne Dracula' (2001). În anul 2004 i-a apărut 'Asfinţit de Europa, Răsărit de Asie. Jurnal cu faţa ascunsă' (2 volume).
Unii critici i-au reproşat aproape lirismul, metaforismul excesiv, care ar fi inadecvate genului epic. Este adevărat că de la 'Îngerul a strigat', până la 'Amantul Marii Doamne Dracula' scriitorul manifestă tot mai acut tendinţa subiectivizării, a stilizării metaforice. Dar, în loc să fie un motiv de reproş, din prejudecata că epicul cere în mod necesar obiectivitate, metafora, element stucturant fundamental, poate oferi, dimpotrivă, cheia originalităţii scriiturii 'fănuşiene'.
Atras de teatru, a scris câteva piese, între care 'Eclipsa de zgomote' (1970, piesă în două părţi), 'Scoica de lemn' (1978), 'Casa de la miezul nopţii sau Paiaţa soseşte la timp' (1988), toate premiate de Uniunea Scriitorilor, 'Olelie' (1983). A semnat, singur sau în colaborare, scenarii de film: 'Lumină de iulie' (1963), 'Casa de la miezul nopţilor' (1975), 'Lişca' (1983), 'Sosesc păsările călătoare' (1984), 'Casa din vis' (1991), 'Terente - regele bălţilor' (1995) ş.a.
A colaborat cu articole, reportaje, povestiri la foarte multe ziare şi reviste, a prefaţat diverse cărţi cu profil sportiv sau turistic şi a mai publicat 'tablete' sportive, foarte pitoreşti, în 'România literară', adunate în volumele 'Cronici de carnaval' (1972) şi 'Cronici afurisite sau Poeme cântate aiurea' (1977). Printre volumele sale de publicistică se numără şi 'Cartea cu prieteni. Poeme răsărite în iarbă' (1979) şi 'A doua carte cu prieteni' (1985), care conţin însemnări despre scriitorii pe care i-a cunoscut, 'Insomnii de mătasă' (1981), 'Întâmplări aiurea şi călătorii oranj' (1987).
De asemenea, a scris şi literatură pentru copii ('Caii albi din oraşul Bucureşti', 1967).
Membru corespondent (din 12 nov. 1993) şi membru titular (din 21 dec. 2001) al Academiei Române.
Povestitor şi nuvelist extraordinar, inspirat în special de lumea ţărănească, dar şi de specificul vieţii portuare dunărene din zona sud-estică a ţării, a Brăilei natale, Fănuş Neagu s-a impus prin cărţile sale ca unul dintre marii povestitori ai literaturii române, pitorescul, lirismul şi savoarea lexicală din scrierile sale asigurând autorului un foarte mare şi bine meritat succes.
A urmat Şcoala de Literatură 'Mihai Eminescu' (1951-1953) şi apoi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.
După ce şi-a terminat studiile, a fost învăţător în satul Largu din Bărăgan (1953-1954), apoi a lucrat ca redactor la 'Scânteia tineretului' (1954-1956), la revistele 'Luceafărul' şi 'Amfiteatru' (1965-1968), ca secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi redactor-şef la revista 'Literatorul' (1990-1998).
A condus Teatrul Naţional 'I.L. Caragiale' din Bucureşti, în calitate de director, între anii 1993-1997.
Literar, a debutat cu nuvela 'Duşman cu lumea', apărută în revista 'Tânărul scriitor' (1954), patru ani mai târziu debutând editorial cu povestirile din 'Ningea în Bărăgan' (1959). Au urmat culegerile de povestiri şi nuvele 'Somnul de la amiază' (1960), 'Dincolo de nisipuri' (1962), 'Cantonul părăsit' (1964, Premiul Uniunii Scriitorilor), 'Vară buimacă' (1967) - care au fost incluse, alături de lucrări inedite, în antologiile 'În văpaia lunii' (1971, 1979), 'Fântâna' (1974), şi alte volume de proză scurtă, printre care: 'Casa care se leagănă' (1972), 'Pierdut în Balcania' (1982), 'Povestiri din drumul Brăilei' (1985), 'Partida de pocher' (1994) şi 'O corabie spre Bethleem' (1997), 'Dincolo de nisipuri' (2004).
Despre mecanismul şi geneza povestirii, scriitorul însuşi mărturisea: 'O povestire e o fibră din durerea trecerii noastre. Când e veselă, luminează tâmpla; tristă, izbeşte-n osul frunţii. O povestire bună şi scurtă ţine de magic. (...) Povestirile se scriu aşa: se ia un fapt de viaţă, real sau închipuit, se tăvăleşte printr-un morman de amintiri şi-un munte de observaţii asupra oamenilor şi a naturii, se scoate apoi pe o vale verde, se pune la uscat pe un măceş înflorit, e lăsat să-l bată soarele şi să-l fluiere, se trage apoi la sticlă şi se varsă, pe înnoptate, cu multă închipuire proaspătă, în urechea copiilor'.
Câteva dintre nuvelele şi povestirile sale au fost traduse şi incluse în numeroase antologii apărute în străinătate.
Ca prozator, a cunoscut deplina consacrare cu romanul 'Îngerul a strigat' (1968), titlu de referinţă al prozei româneşti postbelice, carte care a dominat evenimentele editoriale ale anului în care a apărut. Acest prim roman a fost urmat de 'Frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Fals tratat despre iubire' (1976), 'Scaunul singurătăţii' (1988), toate trei obţinând Premiul Uniunii Scriitorilor, şi de 'Ţara hoţilor de cai' (1991), 'Amantul Marii Doamne Dracula' (2001). În anul 2004 i-a apărut 'Asfinţit de Europa, Răsărit de Asie. Jurnal cu faţa ascunsă' (2 volume).
Unii critici i-au reproşat aproape lirismul, metaforismul excesiv, care ar fi inadecvate genului epic. Este adevărat că de la 'Îngerul a strigat', până la 'Amantul Marii Doamne Dracula' scriitorul manifestă tot mai acut tendinţa subiectivizării, a stilizării metaforice. Dar, în loc să fie un motiv de reproş, din prejudecata că epicul cere în mod necesar obiectivitate, metafora, element stucturant fundamental, poate oferi, dimpotrivă, cheia originalităţii scriiturii 'fănuşiene'.
Atras de teatru, a scris câteva piese, între care 'Eclipsa de zgomote' (1970, piesă în două părţi), 'Scoica de lemn' (1978), 'Casa de la miezul nopţii sau Paiaţa soseşte la timp' (1988), toate premiate de Uniunea Scriitorilor, 'Olelie' (1983). A semnat, singur sau în colaborare, scenarii de film: 'Lumină de iulie' (1963), 'Casa de la miezul nopţilor' (1975), 'Lişca' (1983), 'Sosesc păsările călătoare' (1984), 'Casa din vis' (1991), 'Terente - regele bălţilor' (1995) ş.a.
A colaborat cu articole, reportaje, povestiri la foarte multe ziare şi reviste, a prefaţat diverse cărţi cu profil sportiv sau turistic şi a mai publicat 'tablete' sportive, foarte pitoreşti, în 'România literară', adunate în volumele 'Cronici de carnaval' (1972) şi 'Cronici afurisite sau Poeme cântate aiurea' (1977). Printre volumele sale de publicistică se numără şi 'Cartea cu prieteni. Poeme răsărite în iarbă' (1979) şi 'A doua carte cu prieteni' (1985), care conţin însemnări despre scriitorii pe care i-a cunoscut, 'Insomnii de mătasă' (1981), 'Întâmplări aiurea şi călătorii oranj' (1987).
De asemenea, a scris şi literatură pentru copii ('Caii albi din oraşul Bucureşti', 1967).
Membru corespondent (din 12 nov. 1993) şi membru titular (din 21 dec. 2001) al Academiei Române.
Autor AGERPRES
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu