Ţaţa Tanczos…

De Cezar A. Mihalache 24 Decembrie 2011, 13:13 Natiunea
Pe cât de ţanţoşă era ţaţa iredentistă când copii ei nealtoiţi pe româneşte l-au altoit pe bietul majoritar-minoritar în vestiar, cu prosoapele ude, nemulţumită poate doar de faptul că aceştia nu l-au bătut direct cu crosele, pe atât de de ţâfnoasă a devenit ea când românii-majoritari i-au altoit ei cu imnul ţării pe cei ce luaseră pucul tricolor în crosa batjocurei secuieşti.

Astfel, când „ăia micii” l-au bătut şi înjurat pe singurul român din echipa naţională de hochei a României, ne-a zis că a fost o glumă de „juniori”. Cum de s-a nimerit acest lucru taman de ziua Naţională a României şi cine i-a învăţat pe juniori să dea cu prosopul ud, să nu rămână urme, nu a ştiut să ne mai zică de la înălţimea aroganţei sale. Nu ne-a explicat nici felul în care au ajuns ceilalţi minoritari-majoritari de la echipa naţională de hochei, seniorii, să ne sfideze şi ei câteva zile mai târziu, chiar după ce ţaţa Tanczos abia ne bătuse nouă obrazul că exagerăm această mică glumă de colac secuiesc sevit la rece.

Nu ne-a răspuns, deşi, ca şef şi al juniorilor cu apucături de gaşcă de vestiar, dar şi al seniorilor, oameni presupuşi maturi în felul lor de a aborda lucrurilor, ar fi trebuit să o facă. Nu ne-a spus cum se cheamă gestul ultimilor de a refuza, de exemplu, să intoneze imnul ţării sub culorile căreia au avut şansa se afirme, alminteri riscând să rămână nişte anonimi învârtind găura răsuflată din colacul ţinutului atât de adulat de ţaţa Tanczos, şi cum ar trebui numit felul de a cânta cu atâta înfocare imnul Ungariei şi apoi pe cel „al secuimii”.

Dimpotrivă, arogantă precum întreaga politichie maghiaro-secuiească, ne-a dat de înţeles că ar trebui să tăcem, mulţumiţi de faptul că mai joacă totuşi cineva şi sub culorile României. Să le fim recunoscători hocheistilor pentru gestul lor de fi venit din secuime pentru a juca în numele României şi nu sub semnul cârpei lor bună de şters crosele după meci.

Mai apoi, însă, dintr-o creatură ţanţoşă, „taţa” a devenit de-a dreptul ţâfnoasă. Aproape că îi venea să ne aloiască pe toţi, dar nu cu prospul ud, ci taman cu crosa lui de mare şef (sperăm, fost) peste hocheiul românesc. Că nu am înţeles dăruirea secuiască. După care, nereuşind sub nici un chip să-şi ţină furia la rece, acolo unde ar trebui să stea şi pucul, şi mintea lui cea înfierbântată, a răbufnit. Ba că nu am văzut noi bine, ba că imaginile au fost trucate. Vorba aceea: „Să-şi fie ruşine, ţaţo!”.

Dar fiertura iredentistă a dat cu adevărat pe de lături după meciul de hochei de la Bucureşti. S-a abţinut cât a putut, că nu avea curaj să dea de gheaţă cu pucul insolenţei sale verzui în faţa unei săli pline de spectatori care tocmai îi învăţau pe cei din echipa ungurească cum se cântă imnul României.

Nervii au răbufnit după ce crosele au ajuns înapoi în vestiarul cu însemne secuieşti. Şi ce dacă au cântat pe ungureşte, ne-a strigat în difuzoarele televizoarelor ţaţa ofuscată, să fim mulţumiţi că au jucat în numele României. Şi că au învins pentru România.

Dar tocmai asta voiam şi noi să zicem. Nu ne foloseşte la nimic faptul că acei secui cu inimă de gheaţă pe sub bluzoanele cu tricolorul românesc înving pe tabela de marcaj. Dacă victoria nu le bucură sufletele, ci doar buzunarele, atunci mai bine să se lase de sport. Să plece acolo unde ne-a promis ţaţa că-i va duce dacă mai îndrăznim să le cerem lor, lor, celor cu inimă de gheaţă, să fie români. Ba, cum ţaţa cu pricina mai e şi mare secretar de stat pe la Transporturi, noi zicem să le ia deja bilete. Dus. Să vedem cine o plânge pe urmă?

Am avut în faţa ochilor o mostră din adevăratul fel de a gândi şi a acţiona a unei părţi a maghirimii. Şi poate că măcar în acest ceas să înţeleagă cum stau de fapt lucrurile şi cei ce ne luau peste picior că doar nu o să plece ungurii cu Ardealul în spate. Nu, nu o să plece ei, o să ne facă pe noi să plecăm. Şi nu o să folosească prosoapele ude pentru a ne convinge…

Oricum, pentru faptele petrecute la adăpostul  însemnelor naţionale în hocheiul care nu mai e de mult românesc, şi care au ieşit acum la iveală doar dintr-un accident, şi echipa, şi federaţia ar trebui desfiinţate. Pentru că trebuie să punem piciorul în prag.

Nu încape vorbă, probabil şi maghiriamea politică e supărată de nepotrivita răbufnire de sec de secuime. Dar din alte motive. Că îi sunt stricate planurile în profunzime prin aceste răbufniri, săgeţile îndreptate spre inima românismului trebuind să plece, din toate sectoarele în care s-a infiltrat pelagra, simultan.

Dar aşa, cu asemenea ieşiri accidentale, s-ar putea să se trezească românii din somnul imnului lor.

 

Autor Cezar A. Mihalache 24 Decembrie 2011, 13:13 Natiunea
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii