Partidul Spoliator Democrat

Destul de repede dupa preluarea frâielor guvernarii, Victor Ponta a avansat ideea supraimpozitarii bugetarilor. A acelor salariati care, dupa majorarile de lefuri din cadrul procesului de reîntregire, ar putea ajunge la salarii brute de 4500 lei.

Si a putut vorbi atât de lejer pe o tema atât de grava pentru buzunarul celor vizati pentru ca, ajungând la putere pe usa laterala deschisa prin gratia lui Traian Basescu, si nu prin votul românilor (nu înca!), Ponta nu si-a încalcat practic nici o promisiune. Pentru ca el nu a spus niciodata, cât a fost în opozitie, ca nu va suprataxa bugetarii daca va ajunge la guvernare

Ca a înselat, din nou, asteptarile românilor, e deja o alta treaba. O chestiune care oricum nu pare sa-l îngrijoreze. Acum însa, Victor Ponta forteaza lucrurile într-un mod nedrept. Nedrept fata de românii care l-au privit cu speranta. Si care poate chiar au crezut ca, dupa desemnarea lui ca prim-ministru, nu vor mai sta în fata lacatelor ferecate ale spitalelor, nu se vor mai înghesui sa prinda un medicament compensat, nu vor mai astepta cu lunile dupa morfina, nu se vor mai înghesui în scolile transformate în abatoare de destine pentru a-si putea înscrie copii în ilogica clasa pregatitoare si nu-si vor mai vedea odraslele supravegheate la exemene de parca le-ar sustine, nu în citadele educatiei, ci în scolile de corectie.

Este  adevarat, guvernul are nevoie de bani la buget. Iar Victor Ponta, asumându-si un rol care îl depaseste, si care l-ar fi depasit si doar din postura de umil consilier ratacit pe coridoarele Palatului Victoria, a apelat la aceeasi aritmetica de ocârmuire dupa schema taierilor din bugetul de familie, schema aplicata de guvernele „fara numar” ale lui Emil Boc. Si vizeaza masuri pe care, daca ar fi fost în opozitie, le-ar fi criticat vehement.

Aidoma sinistrelor guverne Boc si Ungureanu, premierul actual marjeaza tot pe linia impunerii unei taxe în numele „solidaritatii”. Diferenta este ca supraimpozitarea lefurilor nu mai este etichetata, într-un fel de comunicare neinspirat, la categoria „salarii nesimtite”, asa cum a facut Emil Boc, ci este „justificata” prin nevoia de solidaritate.

Si totusi, Victor Ponta nu spune a cui solidaritate? Sau, mai bine spus, solidari cu cine? Pentru ca, fiind vorba de solidaritate, este aberant sa o iei cu de-a sila din lefurile bugetarilor cu salarii mari, neapelând la gestul benevol al acestora de a renunta eventual la un anumit procent. Ba, privind în urma, nu poti sa nu remarci faptul ca mai aproape de ideea de solidaritate, în actul de spoliere a anumitor lefuri, s-a aflat Emil Boc, care si-a pus ministrii sa renunte la parti din salariile pe care le primeau.

Astazi însa, Victor Ponta reclama ideea de solidaritate, dar vrea sa aplice o spoliere grosiera. Deocamdata doar românilor cu salarii (brute) de peste 4500 lei. Dar asta nu înseamna ca, pe masura largirii gaurilor din sacul bugetar, solidaritatea nu va fi impusa si altor niveluri de salarizare! Si este cu adevarat ironic ca tocmai un partid de factura social-democrata sa ajunga sa genereze ideea solidaritatii fortate, a spolierii cu de-a sila.

Or, Ponta vrea sa impuna o asemenea actiune, de fortare a „solidaritatii”, când românii asteptau de la el o lamurire. Pentru ca ar fi fost de asteptat ca premierul sa se certe cu Traian Basescu, nu din cauza frustarilor sale (în acea linie marginala a orgoliului cine sta pe locul din fata la masa Europei), ci pe seama unei alte „solidaritati” care i-a fost impusa poporului român chiar de presedintele republicii. Acea de a contribui la pactul fiscal, practic la eforturile de salvare a altor tari cu probleme, pe seama banilor nostri.

De aici ar fi trebuit sa înceapa Victor Ponta: sa lamureasca problema acelei solidaritati impuse de Traian Basescu în mod discretionar si total indiferent fata de vocea poporului. Fata de cuvântul acelui reprezentat la care vrea sa apeleze acum pentru a fi uns ca reprezentant al poporului. În speta, Parlamentul României.

Si mai este un lucru trist. Pentru ca, daca Traian Basescu a sfidat Parlamentul când a luat o serie de decizii, ignorându-i dreptul de a se pronunta, Victor Ponta se foloseste de Parlament pentru a-si rezolva chestiunile de intimitate politica nerezolvate de afisele USL. Or, cine este adevaratul manipulator?

Mai mult, parca pentru a-si demonstra lipsa de logica si anticipare politica, dupa ce a vorbit de taxa de solidaritate fara a consulta Parlamentul, Victor Ponta arunca si nada unei dezagregari a societatii. O dezagregare cu iz de segregare a claselor social-profesionale, prin angajamentul de a-i scuti pe profesori (pe cei universitari, pentru ca numai în învatamântul superior se gasesc astfel de salarii!) de „taxa de solidaritate”.

Si, oricât ar parea de explicabil, ca doar va preda si Ponta pe la vreo universitate dupa ce se plictiseste de copilotajul tarii, totusi este total imoral si neconstitutional!