De la „guvernul meu” la „clasa mea politică”…

Prosteală soroșiștă! Asta reprezintă consultările lui Iohnnis cu „strada”! Dar și o mare diversiune… O mascaradă în care piața a fost folosită pentru a aduce la discuții „acoperiții” din ONG-uri. Pentru că, oare ce pretext mai nimerit ar fi găsit președintele să aducă la vorbă ONG-urile și acoperiții lor politici?! Fără a-i reproșa nimeni că a chemat „soroșiștii” la Cotroceni.

Și este și o dovadă că Iohannis consideră strada mai naivă decât au făcut-o toți ceilalți președinți. Pentru că, să vii să spui că ai nevoie să consulți strada pentu a fi la curent cu starea ei, cu dorințele ei, e mai mult decât praf în ochi.

Președintele știe mult mai bine ce se întâmplă în stradă decât mulți dintre participanți! Pentru că serviciile sunt la datorie. Sunt acolo, în stradă! Știe inclusiv ceea ce protestatarii nu au încă habar: felul în care structura încă eterogenă va furniza direcțiile pieții. Cele politice, evident, pentru că asta îl interesează pe Iohannis. Cum să salveze castorii politici fideli, dar și cum să-și aducă oamenii lui pe baricadele politicii sale, pe seama mulțimii!

Dar și mai josnic este modul „arhaic” în care președintele încearcă să dezbine piața, chemând la negocieri cetățeni aleși „aleatoriu” pentru a genera și puncte de nemulțumire ce pot duce la fragilizarea și destrămarea pânzei de proteste care a cuprins elefanții politicii.

De ce nu au fost chemați și „liderii” din piețele altor orașe? Pentru că, la dimensiunea lor, nu reprezintă interes. Lucrurile au început în București, imaginea supraColectivă aici a atins apogeul! Apoi, chemarea unor „delegați naționali” din orașele în care au avut loc protestele ar fi întins povestea consultărilor. Și ar fi generat, poate, și alte puncte, orașe, de proteste.

Așa, neamțul vrea să termine repede! Pentru că premierul e deja decis, cel puțin în culisele sistemului și transferat de servicii pe „post-it”-ul prezidențial. Decis ori impus… Aici e singura necunoscută, de fapt…

În rest, joc de glezne pentru conturarea noilor lideri politici pe care Iohannis îi vrea pe lângă „guvernul meu”.

Președintele (I)oha… Cel care, din start, a apăsat butonul impunerii cu acel „îi voi convoca”. Or, fie și numai pentru această impunere, piața ar fi trebuit să-i dea peste nas. Să-i refuze „nominalizăriile”. Sau, și mai bine, piața ar fi trebuit să se mute cu totul sub geamurile Cotrocenilor. Că poate președintele nu e doar „mut”, ci și surd…

O deplasare în masă la Cotroceni care ar fi fost impusă și de cea de a doua aroganță a neamțului: aceea de a anunța că va merge în piață când vrea el!

Nu domnule președinte, în piață mergeți când are ea nevoie de dumneavoastră! Și când vă cheamă. Altminteri, nu doar că nu hrăniți piața, dar este ca și cum v-ați fi așezat peste nopțile ei nedormite. Și peste cadavrele de la Colectiv. Sau poate că asta doriți… Da, la „Ateneu”, la Teatrul Național, în vacanțe chiar, mergeți când doriți dvs.! Dar nu aplicați această voință țării, nu vă folosiți de apostila acestui „când vreau eu”…

Și da, un lucru chiar seamănă cu revoluția din 89. E chiar acest neamț care, da!, doar se face că lucrează! Adică, „guvernează”! Dar adevărul e că a ști să te faci că lucrezi, pentru a fi convigător, e treabă complicată. Măcar, Mircea, în 1989, a avut alături un actor…

E drept, Iohannis se „resetează” în aceste zile după scenariul folosit la prima lui setare la cârma țării: cu ajutorul serviciilor secrete (deja, fățiș, prin serviciile conduse acum chiar de fostul şef al filialei Soroş de la Cluj!). Adică, prin Facebook şi societătea civilă soroşiştă!

Și totuși, strategia „De la guvernul meu la clasa mea politică” rămâne o piesă provincială pusă pe o scenă prea mare…