Finanțarea sărăciei reciproce

Nu, nu a crescut consumul datorat bunăstării, ci a explodat nevoia de finanțare pentru subzistență! Și cum băncile nu finanțează subzistența, având grijă să se protejeze cu instituții de raportare a rău-platnicilor și de interogare a intimităților financiare ale potențialilor clienți, povara a căzut pe umerii Caselor de Ajutor Reciproc. Iar trendul ultimilor zece ani este cu adevărat îngrijorător. Pentru că o creștere a activității CAR cu 70 la sută (!) reflectă cu adevărat indicele vieții. Gradul de „bunăstare” la care a ajuns țara și, mai ales, coșmarul unui viitor în care prognoza, la acest nivel de creștere a activității CAR, va coborî cererea de împrumt spre nevoi tot mai apropiate limitelor de viețuire. Spre acel nivel absolut al sărăciei. Căci oamenii se împrumută pentru medicamente, plata utilităților și acoperirea micilor plăceri de sărbătorile pascale și de Crăciun.

Acest trend ar trebui să se regăsească în planurile naționale de dezvoltare. Nu graficele unui sistem bancar care trăiește din împrumuturile acordate Statului Român, de unde și această indolență crasă față de consumatorul de rând, cel puțin la nivelul de jos al piramidei sociale. De aici ar trebui să înceapă orice discuții în cadrul feluritele simpozioane dedicate dezvoltării țării în următoarele decade.

De la crunta realitate a unei explozii a împrumuturilor tip CAR.

Desigur, într-o încercare de a găsi și o notă de optimism, am putea spune că o creștere a activității Caselor de Ajutor Reciproc denotă și un nivel superior al solidarității dintre noi, a conștiinței civice de a privi ocrotitor către semenii noștri. Doar că nu este așa… Pentru că nimeni nu se înscrie ca membru într-un CAR pentru a-și pune banii lui, poate excesivi nevoilor imediate la un moment dat, la dispoziția celorlalți, ci pentru a-și asigura resursele, poate chiar de subzistență, într-o posibilă conjunctură nefericită.

Trist este și faptul că nici măcar această creștere evidentă a nevoii de finanțare a sărăciei și asigurare a subzistenței, de peste șapte procente pe an, nu reflectă adevăratul nivel al pauperizării. Pentru că nici măcar aceste case de solidaritate nu acoperă rupturile grave din societate. Nu pot ajuta șomerii sau persoanele fără venituri, într-o casă de ajutor reciproc a… șomerului și neindemnizatului, care oricum nu ar avea ce să pună la comun (eventual, cunoștințele și mici lucrări artizanale, într-un CAR al trocului!).

Și, da!, este o creștere alarmantă a finanțării sărăciei reciproce, dar adevărata grozăvie constă în faptul că nici acest indice nu este complet în reliefarea realității. Pentru că în acești zece ani au plecat alte câteva milioane de angajați din țară, iar activitatea majoritară a CAR-urilor se axează pe nevoile pensionarilor, creșterea de 70 la sută putând fi, în mod real, de peste sută la sută.

Guvernanții ar trebui să ia în serios acest date… Altminteri, în următorii zece ani, nu vom vorbi doar de o crește cu încă 70 la sută, ci de o posibilă transformare a CAR-urilor în case de asigurare reciprocă a unor ajutoare care să țină locul unui sistem de pensii ce stă să cadă. Și pe care că actualul sistem, binomul executiv-legislativ, se străduiește parcă să-l falimenteze… Pentru că a creiona pompoase planuri naționale de dezvoltare într-o țară în care CAR-urile au ajuns cele mai dinamice instituții de creditare, sistemul bancar fiind protejat de Banca Națională pentru a se replia strict pe finanțarea bugetelor de stat, la costuri care le asigură independența față de simplii clienți, reprezintă cu adevărat o glumă nesărată. Fie ea și tehnocrată…