Distileria literaturii de eliberare

Cum s-ar zice, nedistinsa doamnă se află deja la a doua distilare a umorilor din puțul gândirii! Prima dată, a dat cu zeama de prună în foc, arătându-se încăntată, ba chiar parte, a unui proiect legislativ discriminatoriu. Unul menit să stabilească totalul de parte femeiască la mia de posturi de conducere din țară! Și nici un ong nu s-a arătat deranjat că ministrul (in)Justiției incita femeile din politică la chestiuni de discriminare a bărbaților (!), căci, nu-i așa?!, „fundațiile” nu o critică un guvern al… ong-urilor. Mai ales când e vorba de asociațiile babalâcului oracol! Or, cum să îndrăznească un plăpând nonguvernamental să se ia la trântă cu argații guvernamentali ai lui Soroș?!

Acum, distileria Ralucăi Prună a mai vărsat un țui de pufoaică peste statul de drept! Chemată să rezolve avalanșa de cărți de penitenciar, inclusiv titlurile de fermentare și obținere a „punch”-urilor, ce stranie coincidență!, ministra (in)Justiției a decis, în spiritul comisariatului în care s-a transformat cârmuirea-prezervativ a Bruxellului, desființarea abuzivă a unei norme parte a procesului de reeducare. Astfel, ministăreasa vrea să pună definitiv penița scriitorilor de celulă în toc. Să nu se supere nici scriitorii de debara, care s-au trezit din fruntea uniunilor de breaslă, că sunt depăsiți, normativ și la normativ, de scriitori din vecinătatea pereților reci. Și care au pe deplin dreptate, că autorii din pușcării au timp și „scriu” rapid de la zece volume în sus, nu țin capodoperele la sertar ani întregi, să „dospească”, așa cum și-au scuzat scriitori liberi opera „subțirică” (manuscrise nevăzute de nimeni și pe care le-au ținut până s-au dizolvat cu totul în scândura sertarelor!), iar mai apoi, după eliberarea pe profit literar, foștii deținuți or să-și ceară și drepturile de statut, inclusiv pensiile viagere de scriitori prolifici!

Treaba e că, în felul injust al doamnei de la distileria justiției, de a stinge flacăra creației literare și științifice, aceasta, în loc să salte ibricele inspirației de pe foc, să verifice „greutatea” caiamacului din recomandări și să revizuiască recunoașterea calității literar-științifice, a deschis lada altor nedreptăți.

Pentru că, dacă o carte nu-și mare are rostul, a priori, în procesul de reeducare și recompensare, atunci de ce ar fi mai potrivite, ca număr echivalent de zile reduse din pedeapsă, scaunele și tapițeriile create în atelierele din pușcării? Nu este oare un mesaj prin care munca intelectuală, acolo unde ea a lăsat ceva în urmă (aici ar trebui să se concentreze comisiile de verificare și atestare, nu decizia unui ministru care nu a scris poate nici măcar cât au plagiat alții prin pușcării!) este așezată la picioarelele „muncitorimii” din penitenciare?

Cine stabilește, dară, că zece scaune sunt mai bine făcute și mai utile societății decât un raft de cărți? Nu volume scrise de agramații din pușcării, ci de profesorii aflați și ei pe acolo. Cine stabilește că un șanț săpat de proletarul pușcăriaș bate filele unei anumite lucrări? Ori un brevet de invenție sau un tablou?

Desigur, epoca literaturii eliberatoare trebuie stopată din alte motive… Pentru că ea a fost extinsă și speculată pentru crema infracționară contemporană. Iar cine nu a acceptat să-și expună furăciunile la judecata sistemului, să își ia partea de condamnare din partea Justiției (condamnări oricum simbolice raportat la furăciunile făcute!) și să se elibereze mai repede, căci doar sistemul a vegheat pentru ei, atunci merită să zacă în temnițe!

Pentru ultimii beneficiari ar mai fi însă în timp până în februarie… Căci, de la acel moment va începe România noilor clici și grupuri de interese, iar închiderea ciclului eliberator, pentru cei ce au furat până mai ieri, va trebui să devină istorie. Acum, garda se schimbă, iar sistemul își aduce proprii oameni… Ce se va mai inventa peste alți ani, pentru eliberarea celor ce prezumăm a comite azi infracțiuni (de grup politic, tehnocratic și guvernamental) reprezintă doar o chestiune de imaginație nonficțională.