Festivalul național Din Dobrogea-n toată țara, un prilej de remarcare pentru micii reprezentanți ai Măcinului

De Mihai Vintilă 27 Octombrie 2024, 17:52 Magazin

Festivalul național Din Dobrogea-n toată țara 1

Festivalul național Din Dobrogea-n toată țara a adus din nou împreună iubitorii muzicii folclorice și promotorii tradițiilor românești, la o ediție plină de emoție și talent. Evenimentul, care s-a desfășurat în comuna Horia la câminul cultural și a fost organizat de Ansamblul Folcloric Plaiuri Dobrogene, Primăria și Consiliul local Horia, județul Tulcea, a evidențiat bogăția culturală a Dobrogei, dar și a întregii țări.

Festivalul național Din Dobrogea-n toată țara 2

Festivalul a avut un prestigios juriu din care au făcut parte Nina Predescu, președinte, Georgel Nucă, vicepreședinte, Liliana Cornilă și Diana Sârbu care a acordat premiile festivalului, sâmbătă 26 octombrie 2024.

În cadrul acestuia, membrii grupului vocal al Ansamblului folcloric Bujorii Dobrogei din Măcin, sub coordonarea cu pasiune a doamnei prof. Botea Sorina, au avut un parcurs excelent, obținând Premiul I la secțiunea grupuri vocale. Această distincție recunoaște nu doar abilitățile vocale ale participanților, ci și munca dedicată a întregii echipe.

Festivalul național Din Dobrogea-n toată țara 3

De asemenea, succesul festivalului a fost completat de performanța remarcabilă a solistei Iureș Ștefania Andreea, care a câștigat Premiul I la secțiunea soliști vocali. Vocea sa deosebită și interpretarea autentică au captivat publicul și juriul, aducând un plus de strălucire evenimentului.

Festivalul național Din Dobrogea-n toată țara 4

Festivalul Din Dobrogea-n toată țară continuă să fie un punct de întâlnire pentru artiști, tineri talentați și iubitori ai muzicii traditionale, promovând astfel valorile culturale românești și tradițiile populare.

Felicitări tuturor participanților și un călduros mulțumesc organizatorilor pentru inspirația și efortul depus în realizarea acestui eveniment deosebit!

 

Autor Mihai Vintilă 27 Octombrie 2024, 17:52 Magazin
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii