Gaudeamus: Lansare IMAGINARIA, o carte-album unică în literatura română: 50 de poeme care reflectă verbal 50 de picturi
Poeta Cora Botezatu și Pictorul Petru Botezatu au lansat sâmbătă, la Gaudeamus, volumul cu 50 de poeme și picturi „IMAGINARIA”, publicat la editura Monitorul Oficial (cuvant însoțitor de Florin Toma, Alex. Ștefănescu, Irina Petraș, Cora Botezatu și postfață de Al. Cistelecan). La evenimentul de lansare au participat criticul literar Alex. Stefănescu și prof. univ. dr. Ioana Crăciun. Imaginaria este o carte-album unică în literatura română, cuprinzând 50 de poeme care reflectă verbal 50 de picturi.
„Nu am intenţionat să introduc o nouă poetică. Dar Imaginaria a devenit de-a lungul anilor nu doar o colecţie de picturi ale soţului meu, Petru Botezatu. Ele au introdus în existenţa noastră un nou tărâm, un centru imaginar, începând să ocupe în conştiinţă un spaţiu de felul muntelui Olimp, cel ocupat de zeii din antichitate, ori asemănător Shambalei, un regat fabulos, care deşi pare să fi avut cândva o realitate fizică şi geografică,este percepută astăzi mai mult ca o viziune mitică”, a subliniat Cora Botezatu, autoarea poemelor din volumul Imaginaria.
Criticul literar Alex. Ștefănescu a scris despre carte: ”Noutatea absolută a volumului Imaginaria constă în faptul că poemele sunt traduceri în cuvinte ale unor picturi, reproduse în proximitatea poemelor. Nu este o relație de subordonare, ci una de completare reciprocă și de simetrie în oglindă. Poezia și pictura comunică, oferind cititorului și, în același timp, privitorului spectacolul unei comuniuni artistice nemaiîntâlnite în poezia noastră. Vechiul adagiu al lui Horațiu, „Ut pictura”, își găsește aici o exemplificare inspirată. Primul poem din volum conține o autobiografie fantastică a acestui tandem, poet-pictor”:
“Pe atunci, abia evadasem din lumea comunistă/ și încă mai pluteam în derivă/ devenind rând pe rând non-ființe,/ suflete tulburi, în curs de reconstituire,/ rămășițe umane profund exaltate, începând să se rotească/ pe orbita unei libertăți sacre, turbulente dar perfect iluzorii...” (No Man’s Land).
Autoarea poemelor, Cora Botezatu, a declarat: Lansarea volumului IMAGINARIA la Târgul de carte Gaudeamus este un gest simbolic de strigare către lume că această carte a fost scrisă şi pictată, o declaraţie publică despre acest volum sincretic, în care pictura şi-a exercitat sfera de influenţă asupra fiinţei cele mai apropiate de autor. Asamblarea picturilor din acest album a fost un act firesc de istorie a artei. Scrierea poemelor este departe de a fi un gest mimetic. Acum că aceste poeme au fost create, ele par să se fi scris singure, firesc şi organic. Nu pentru că imaginile ar fi impus vreo tălmăcire sau transpunere în cuvinte ci pentru că eu am simţit că nu pot parcurge spaţiul lor în alt fel decât derulând toată acestă poetică, devenind, pe măsură ce se înfiripa, adevăratul cod de descifrare a lumii încriptate din aceste lucrări. Scrierea acestor poeme a fost de fapt procesul meu de iniţiere în arta atât de complexă şi încifrată a artistului Petru Botezatu, devenind o descompunere în secvenţe, metafore şi simboluri iar pe alocuri o anticameră a acestor picturi, un interior subtil de reculegere şi procesare a multiplicităţii de sensuri picturale”.
Declarații despre Imaginaria
Florin Toma: „Seria de lucrări Imaginaria demonstrează că avem de-a face cu un pastician complex, lucrările cuprinzând o diversitate amețitoare de specii ale picturii. Fiecare tablou are un registru compozițional propriu, plasat într-o recurență spectaculoasă, fiecare motiv decurgând din cel anterior, dar fiind întotdeauna altul (...)”.
Alex. Ștefănescu, critic literar: „Impresia de înscriere în idealitatea condiției de poet este creată, în primul rând, de caracterul „discursiv” al poemelor scrise de Cora Botezatu. (...) Amplă și maiestuoasă, potrivită de a fi recitată pe o scenă (...), creația lirică a Corei Botezatu confirmă faptul că poezia, în esența ei, este text spus și nu citit în gând. O altă caracteristică a stilului poetic propriu Corei Botezatu este fastul retoric și metaforic. Poeta dezvoltă ca pe o disertație feerică fiecare comentariu liric, îl desfășoară în volute largi, îl duce până la ultimele consecințe.”
Irina Petraș, critic literar: „Acest debut amânat are rolul unei punți fastuoase și bine armate care leaga trecutul cu prezentul, exploatează experiențele și viziunile vârstelor succesive, împacă departele cu aproapele. Unele dintre poemele sale sunt epice, au o poveste, una proaspătă și convingătoare, evocată cu verbele la imperfect dar ritmul și cadența lor sună bine în peisajul poeziei de azi”.
Al. Cistelecan, critic literar: „Un experiment temerar, un pariu între arte; unul pe care l-au câștigat amândouă”.
Despre Cora Botezatu
Cora Botezatu a debutat în 2015 cu prima carte de versuri intitulată COLECTIONARUL DE SUNETE conținand mai bine de 80 de poeme si ilustrații ale artistului Petru Botezatu, prefațată de Alex Stefanescu și publicată la Editura Tracus Arte.
În 1977, revista Lucefărul îi publică primele poezii de debut, și, tot în acea perioadă este câștigătoarea unor premii de poezie la diferite festivaluri din Vălenii de Munte și la Săptămâna lui Eugen Barbu. In 1979 se căsătorește cu pictorul Petru Botezatu, și, împreună, hotărăsc să se auto-exileze pentru o vreme în taina picturii de biserici, alegând să ia astfel distanță față de București iar ulterior, extinzând exilul dincolo de cortina de fier, refugiindu-se în Austria, de unde, în 1988, emigrează în Canada și apoi în SUA.
Reconectarea, după aproape 25 de ani, la „vastitatea și multiplicitatea valorică a LIMBII ROMANE” se petrece în 2000, la reîntoarecerea în Romania și, în 2015, are loc debutul literar. Un an mai târziu, a apare IMAGINARIA - o carte-album constituită din 50 de poeme, scrise după 50 de picturi ale artistului Petru Botezatu, infăţişând prin sincretismul celor 2 arte, poezia şi pictura - adevărata noastră contopire ca ființe.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu