Înscrieri la Concursul Internațional George Enescu până la 1 iulie 2014

De Redactia 28 Iunie 2014, 16:59 Magazin

Ediția a XIV-a a Concursului Internațional „George Enescu”, singura competiție de acest gen din România, recunoscută de forurile internaționale de specialitate, are loc în perioada 6 – 27 septembrie 2014 și se desfășoară la Ateneul Român și la Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti. Concursul cuprinde patru secțiuni competiționale: Vioară, Violoncel, Pian și Compoziție.

Concursul Internațional “George Enescu” a debutat oficial în septembrie 1958, odată cu lansarea Festivalului Internațional “George Enescu”, ajungând în anul 2014 la a XIV-a ediție.  
...


Conditii de înscriere si regulamentul concursului:

I. CONDIŢII DE ÎNSCRIERE
Concursul Internaţional „George Enescu“ – secţiunile Vioară, Violoncel, Pian și Compoziţie – este deschis tuturor participanţilor, fără deosebire de cetăţenie, născuţi după data de 1 august 1980. Nu se acordă nicio derogare de la aceste limite de vârstă. Pâna la data de 1 iulie 2014 (data poştei), candidaţii vor trimite la adresa:  ARTEXIM Calea Victoriei 155, Bl. D1, Sc. 8, Et. 2, Sector 1 , 010073 Bucureşti – ROMANIA sau prin e-mail la: artexim@rdslink.ro cu mențiunea “Pentru Concursul Internaţional George Enescu” următoarele documente:

- Copie a certificatului de naştere
- Curriculum vitae
- O fotografie recentă color (6 cm x 9 cm)
- O recomandare a unui profesor cunoscut
- Formularul de înscriere completat cu programul definitiv
- Confirmarea achitării taxei de participare

Fiecare candidat va primi confirmarea sau refuzul, respectiv invitaţia oficială de participare (unde este cazul) până la data de 1 august 2014. Semnarea Formularului de înscriere la Concurs obligă pe fiecare candidat să accepte prevederile actualului regulament. Candidatul trebuie să fie liber de orice obligaţii în timpul desfăşurării concursului.

II. TAXA DE PARTICIPARE
Taxa de participare la Secțiunile vioară, violoncel și pian“George Enescu“ este de 100 Euro.
Pentru Concursul de compoziție, taxa de participare este de 50 Euro / lucrare.

Taxa de participare, în Euro, va fi achitată la:
Banca Comercială Română (BCR) Sector 1,
Beneficiar cont: ARTEXIM
Adresa banca: Bucureşti, Calea Victoriei nr. 155, Sector 1, 010073 România.
IBAN: RO59RNCB0072049685010041
SWIFT/BIC: RNCBROBU

Taxa de participare nu se returnează în cazul neprezentării la Concurs.

III. CONDIŢII DE PARTICIPARE
Costurile de transport sunt în sarcina candidatului.
Pe perioada participării în Concurs, organizatorii asigură gratuit cazarea în hotel a candidaţilor.
Camerele vor fi puse la dispoziţia candidaţilor cu o zi înainte de tragerea la sorți a fiecărei secțiuni a Concursului.
Fiecare candidat va trebui să se prezinte la Secretariatul Concursului cu o zi înainte de tragerea la sorţi.

IV. TRAGEREA LA SORŢI
Tragerea la sorți se va desfăşura în prezența unui membru al Comitetului de Organizare al Concursului şi va stabili ordinea intrării în Concurs.
Ordinea tragerii la sorţi poate fi modificată, în caz de forţă majoră, doar de Comitetul de Organizare al Concursului.
În cazul în care, în momentul tragerii la sorţi, din motive independente de voinţa lor, unul sau mai mulți candidați sunt absenți, aceştia vor fi programați în ordine alfabetică, în ultima zi a primei etape de Concurs.

V. JURIUL
Juriul, îşi desfăşoară activitatea după Regulamentul Concursului, respectând spiritul Statutului Federaţiei Mondiale a Concursurilor Muzicale Internaţionale.
Juriul decide câştigătorii pentru fiecare secţiune a Concursului.
Juriul îşi rezervă dreptul de a nu acorda premii; deciziile juriului sunt definitive.
În caz de paritate de opinii, decizia preşedintelui este hotărâtoare.
Pe durata participării în concurs, candidaţilor le este interzis să contacteze membrii juriului.

VI. REPETIŢIILE
La solicitarea candidaților la Secţiunile Vioară şi Violoncel ale Concursului Internaţional „George Enescu“, organizatorii vor pune gratuit la dispoziţie acestora câte un acompaniator. Solicitarea va fi trecută în Formularul de înscriere. În acest caz fiecare candidat va avea la dispoziţie două ore de repetiţii cu pian pentru pregătirea fiecărei etape.
Repetiţiile suplimentare stabilite de comun acord cu organizatorii vor putea fi solicitate contra cost. O oră suplimentară de repetiţie costă 50 Euro.
Candidaţii care sunt însoţiţi de un pianist acompaniator personal, vor specifica în Buletinul de înscriere, numele şi datele de contact ale acestuia.
Cheltuielile de transport şi cazare ale acompaniatorului personal vor fi suportate de către candidat.

VII. PREMIILE
Juriul decide premiile ce se vor acorda la fiecare secțiune a Concursului.
Juriul îşi rezervă dreptul de a nu acorda unul sau mai multe premii.
Premiile acordate la fiecare secțiune a concursului sunt indivizibile. Nu se acordă nici o derogare de la această regulă.

Premiul I se va intitula „Marele premiu al Concursului International George Enescu”.
Valoarea premiilor pentru fiecare secţiune de interpretare a Concursului Internaţional „George Enescu“ ediţia 2014 este:

- Premiul I 15.000 Euro
- Premiul II 10.000 Euro
- Premiul III 5.000 Euro

Pentru secţiunea Compoziţie a Concursului Internaţional “George Enescu” – ediţia 2014 se acordă următoarele premii :
- Premiul pentru secţiunea de muzică simfonică - 10.000 Euro.
- Premiul pentru secţiunea muzică de cameră - 7.000 Euro.

Semifinaliştilor şi finaliştilor Concursului, juriul le mai poate acorda:
- Premiul pentru cel mai bun pianist acompaniator străin al Sonatelor pentru vioară şi pian  de “George Enescu” în valoare de 4.000 Euro.
- Premiul pentru cel mai bun pianist acompaniator străin al Sonatei în fa minor pentru violoncel şi pian  de “George Enescu” în valoare de 4.000 Euro.

Pentru secţiunea Pian a Concursului Internaţional „George Enescu”: un premiu pentru cel mai bine clasat concurent român acordat de Fundaţia Culturală ERBICEANU.
Premiile pot fi cumulate.

Organizatorii Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” îşi rezervă dreptul de a televiza, radiodifuza, fotografia, filma şi înregistra pe suport audio-video toate interpretările din cadrul etapelor Concursului, inclusiv concertul final. În această situaţie, candidaţii nu beneficiază de onorarii.

Premiile vor fi anunțate după terminarea etapei finale a fiecărei secțiuni.

 

Autor Redactia 28 Iunie 2014, 16:59 Magazin
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii