Brăila marchează Ziua Mondială de Conștientizare a Diabetului Zaharat

De Mihai NEGOMIREANU 11 Noiembrie 2025, 20:27 Magazin

Brăila marchează Ziua Mondială de Conștientizare a Diabetului Zaharat

Brăila marchează Ziua Mondială de Conștientizare a Diabetului Zaharat, o afecțiune extrem de răspândită și una dintre cele mai frecvente boli cronice. În cadrul acestei inițiative, autoritățile și specialiștii în domeniul sănătății vă invită să participați la Conferința „Gestionarea diabetului la vârsta a treia”, un eveniment dedicat promovării sănătății și educației medicale.

Evenimentul va avea loc vineri, 14 noiembrie, începând cu ora 17:00, la sala „Fănuș Neagu” din cadrul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila. La conferință vor lua cuvântul trei specialiști în domeniul medical: dr. Cristiana Voineag, dr. Bianca Demetra Postolache și dr. Andreea Gugoașă, care vor discuta despre metodele de prevenire și control al diabetului, importanța alimentației sănătoase și a exercițiilor fizice, precum și despre monitorizarea glicemiei pentru evitarea complicațiilor.

Participanții vor avea ocazia să beneficieze de o testare gratuită a glicemiei și să primească informații utile pentru gestionarea eficientă a bolii. Evenimentul este deschis tuturor, intrarea fiind liberă. Vă așteptăm să ne alăturăm pentru a crește nivelul de conștientizare și pentru a promova un stil de viață sănătos!

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 11 Noiembrie 2025, 20:27 Magazin
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii