AJOFM Brăila oferă programe gratuite de formare profesională pentru șomeri

De Comunicat 11 Ianuarie 2024, 18:53 Locuri de munca in Braila

În perioada imediat următoare, persoanele șomeri înregistrate în evidența A.J.O.F.M. Brăila au posibilitatea să se înscrie pentru a participa la programe gratuite de formare profesională în următoarele domenii de ocupare:

Operator Introducere Validare Prelucrare Date - minim 10 clase
Sudor - minim 8 clase

Toate costurile asociate vor fi acoperite din bugetul destinat asigurărilor pentru șomaj, inclusiv cheltuielile pentru efectuarea analizelor medicale specifice fiecărei ocupații. Pentru persoanele șomeri care vor trebui să efectueze naveta pe durata cursurilor, se vor deconta abonamentele sau biletele de transport.

Conform definiției, se consideră șomer persoana care îndeplinește simultan următoarele condiții:
a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare;
b) starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
c) nu are loc de muncă, nu obține venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, în vigoare;
d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, în cazul în care ar găsi un loc de muncă.

Șomerul înregistrat este acea persoană care îndeplinește condițiile menționate anterior și se înregistrează la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă din zona sa de domiciliu sau, după caz, la alt furnizor de servicii de ocupare, conform legislației în vigoare, cu scopul obținerii unui loc de muncă.

Persoanele șomeri care nu sunt înregistrate și doresc să se înscrie în evidența agenției pentru a obține un loc de muncă și a participa la măsurile active oferite, precum informare, consiliere, mediere în muncă, formare profesională, etc., sunt invitate să se prezinte la sediul A.L.O.F.M. Brăila, situat pe Strada Sergent Tătaru, nr.2, corp B, etaj 3 (în curtea Liceului Teoretic "Mihail Sebastian"), având cu ei următoarele documente:
a) actul de identitate;
b) documentele de studii și de calificare;
c) carnetul de muncă sau alte acte care atestă, conform legii, existența unor relații de muncă sau serviciu, în cazul celor proveniți din câmpul muncii;
d) o declarație pe propria răspundere, conform modelului A.J.O.F.M., sub sancțiunea faptului de fals în declarații, prin care să ateste că persoana nu are restricții medicale care să împiedice prestatia muncii sau să menționeze eventualele restricții medicale care împiedică anumite tipuri de muncă.

Pentru informații suplimentare, puteți contacta sediul A.J.O.F.M. Brăila, situat pe Bulevardul Dorobanților, nr.603-605, Centrul de Formare Profesională al agenției, pe Strada Sergent Tătaru, nr.2, corp B, etaj 3 (în curtea Liceului Teoretic "Mihail Sebastian") sau la numărul de telefon 0239/613034.

Conducerea A.J.O.F.M. Brăila

 

Autor Comunicat 11 Ianuarie 2024, 18:53 Locuri de munca in Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii