Subofițeri | 700 de locuri disponibile în această sesiune de admitere în școlile postliceale de jandarmi

De Comunicat 08 Martie 2022, 20:38 Locuri de munca in Braila

A fost dat startul pentru ocuparea celor 700 de locuri disponibile în această sesiune de admitere în școlile postliceale de jandarmi! Atenție însă! Proba de verificare a cunoștințelor cuprinde elemente de noutate față de sesiunile anterioare!

Instituțiile de învățământ despre care vorbim sunt Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, fiecare dintre acestea având atribuite 350 de locuri, din care 3 locuri pentru romi și 2 locuri pentru alte minorități.

Înscrierile au început! Cererea-tip de înscriere se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@jandarmeria-braila.ro, în perioada 7 martie – 18 martie a.c., chiar și în zilele de sâmbătă și duminică. Ulterior, întregul dosar de recrutare se va depune până pe 27 martie a.c..

Sesiunea de admitere continuă cu mai multe etape: evaluarea psihologică, evaluarea medicală, proba de evaluare a performanței fizice și, bineînțeles, proba de evaluare a cunoștințelor.

Evalurea psihologică se va desfășura până cel târziu la data de 22 martie a.c., proba de evaluare a performaței fizice se va derula în perioada 31 martie – 6 aprilie, proba de evaluare a cunoștințelor este programată pentru data de 9 aprilie, iar cea medicală va avea loc în perioada 18 aprilie – 20 mai.

CE ESTE NOU ÎN ACEASTĂ SESIUNE DE ADMITERE
În această sesiune de recrutare a candidaților pentru școlile postliceale de jandarmi au fost introduse elemente de noutate. Astfel, proba scrisă constă într-un test grilă care va fi alcătuit în proporție de 40% de subiecte de limba română, 15% subiecte de limbă străină, 20% subiecte din legislația specifică Ministerului Afacerilor Interne și instituțiilor politice ale statului, 15% subiecte de educație civică și cetățenească, exerciții de evaluare a capacității de analiză și sinteză, precum și exerciții privind deprinderea raționamentului logic, iar punctajul din oficiu reprezintă 10% din nota maximă.

Rezultatele finale ale admiterii vor fi afișate la sediul unităților de învățământ și prin postare pe site-urile oficiale ale acestora, până la data de 27 mai 2022.
Întregul anunț de recrutare, anexele menționate în acesta, precum și alte detalii privind tematica și bibliografia sunt disponibile pe site-ul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, www.jandarmeria-braila.ro, secțiunea „Carieră” (http://www.jandarmeria-braila.ro/cariera.html), dar și pe site-urile școlilor postliceale de jandarmi: www.scoaladragasani.ro și http://www.jandarmeriafalticeni.ro.

De asemenea, accentuăm ideea ca persoanele interesate să aplice pentru una dintre școlile postliceale de jandarmi să verifice periodic site-ul Jandarmeriei Brăila, secțiunea „Carieră”, deoarece acolo vor fi postate detalii despre etapele procesului de recrutare.

 

Autor Comunicat 08 Martie 2022, 20:38 Locuri de munca in Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii