Percheziții la trei site-uri care vând medicamente

De Comunicat 12 Aprilie 2022, 14:04 IT

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează trei percheziţii domiciliare, dintre care două pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, cu sprijinul poliţiei din Northampton, şi una pe teritoriul României, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals informatic.

Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi creat trei site-uri, promovate în mediul on-line, exclusiv către piaţa din România, prin care ar fi oferit spre vânzare medicamente, în special dintre cele dedicate tratării de boli extrem de grave, precum cancerul, în scopul obţinerii de bani, în mod necuvenit, de la diferite persoane (pacienţi şi aparţinători), fiind cauzate atât pagube materiale, cât şi din punct de vedere al sănătăţii.

La acţiune participă poliţişti din cadrul Europol, activităţile fiind efectuate cu suportul Eurojust, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Până la acest moment, prejudiciul cauzat este de aproximativ 100.000 de euro.

 

 

Autor Comunicat 12 Aprilie 2022, 14:04 IT
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii