Se schimbă structura anului şcolar 2011-2012

De AmosNews 24 Mai 2011, 23:26 Invatamant
Noua structură a anului de învăţământ 2011-2012 va avea o săptămână intitulată "Şcoala alfel", prevăzută înainte de vacanţa de primăvară, în care vor putea fi organizate activităţi extraşcolare, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

"Înainte de vacanţa de primăvară va fi o săptămână intitulată «Şcoala alfel», iniţiativă la propunerea secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar, Oana Badea. În acest interval au loc fazele naţionale ale olimpiadelor pe discipline. Unii elevi participă la olimpiade. În această săptămână va fi organizat un set de acţiuni specifice", a spus Daniel Funeriu.

Totodată, vacanţa de iarnă şi primăvară vor fi mai lungi cu o săptămână, în timp ce vacanţa intersemestrială va fi eliminată. "Subliniez faptul că numărul de zile de şcoală va fi identic cu cel din anul şcolar 2010 -2011", a declarat, marţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Vacanţa de iarnă va avea loc în intervalul 24 decembrie-15 ianuarie, iar cea de primăvară, între 7 şi 22 aprilie.


 

Autor AmosNews 24 Mai 2011, 23:26 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii