”Doamnă, vă rog eu din suflet să nu plecaţi din clasa noastră!”

De ce doresc să mai rămână doamna învăţătoare?
”Pentru că a fost lângă noi la bine şi la greu. Ne-a învăţat să scriem. A vorbit frumos cu noi. Ne-a explicat când am avut nevoie. Ne-a sprijinit. Şi o iubim”. Mara
”Pentru că are răbdare cu noi, ştie să ne motiveze, ne este prietenă, ne ajută când nu ştim şi ne învaţă cum să ajungem cineva în viaţă”. Bianca
”Deoarece este bună, ne învaţă să ne comportăm, ne ajută la temele pe care nu le ştim”. Teodor
”Fiindcă ne învaţă cântece şi cu toţii o iubim”. Costin
”Deoarece ne învaţă lucruri bune şi se îmbracă frumos pentru noi”. Alexandru
”Pentru că atunci când nu înţelegem ceva, ne ajută întotdeauna”. Daniela
”Deoarece o iubesc, ne este foarte dragă şi ne învaţă de bine”. Andreea
”Pentru că răspundem toţi la oră la tablă. Şi ne iubeşte, ne corectează, ne învaţă”. Irina
”Ca să ne înveţe”. Andrei
”Fiindcă ne învaţă să scriem frumos şi fără ea nu am fi învăţat atât de multe”. Mihaela
”Pentru că nu este prea exigentă cu noi şi are răbdare să scriem”. Ştefan
”Pentru că ne învaţă ce e bine şi vrem să ne mândrim cu ea”. Darius
”Fiindcă nimeni nu o poate înlocui pe doamna mea”. Ştefania
”Deoarece vrea să fim exemplu pentru alţi copii”. Florin
”Pentru că are multă răbdare cu noi, chiar dacă nu suntem cuminţi”. Lucian
”Pentru că face cu noi activităţi care ne plac”. Ştefan
”Fiindcă ne învaţă despre Polul Nord şi Polul Sud”. Rareş
”Pentru că ne învaţă înmulţirea, împărţirea şi să rezolvăm termenul necunoscut”. Andrei
”Deoarece fără doamna orele nu ar mai fi la fel. Eu cred că este cea mai bună doamnă”. Claudiu
”Că ne dă teme uşoare şi că vrea să ajungem cineva în viaţă”. Ştefan
”Pentru că tot ce a făcut pentru noi a făcut foarte bine. Şi îi mulţumesc pentru tot ce m-a învăţat până acum”. Iulia

Acestea sunt gândurile elevilor din Şcoala Gimnazială ”Vasile Alecsandri”, clasa a a II-a A, atunci când au aflat că este posibil ca „Doamna” lor (prof.înv. primar Leu Maria), pentru care au tot respectul şi toată dragostea (depun aici mărturie că este singurul motiv din lume pentru care merită să mergi la catedră) nu va mai putea să le fie învăţătoare şi anul viitor, decât dacă, poate, o „minune” s-ar întâmpla…

Cum să explici unor copii de această vârstă regulile crude şi reci din lumea celor mari?

Fără să vreau, citind cu emoţie gândurile lor, îmi aduc aminte de „Domnu Trandafir” opera nemuritoare a lui Sadoveanu…

Şi câte şi câte lucruri care m-au înfiorat şi m-au bucurat! Pe toate le-am vazut. Totuşi niciunul nu m-a mişcat aşa de mult, frate dragă, ca locul - numai locul a ramas - unde odată era şcoala. Acolo am intrat în freamatul de copii cu teamă şi cu bucurie în întâia dimineaţă, când m-a adus tata de mână; acolo era un păr care făcea pere aşa de bune, din care Domnu ne dăruia de gustare câte două la începutul fiecărei vacanţe; acolo era curtea unde înălţam iarna uriaşi de zăpadă, la capul cărora ne suiam cu scara, să le punem pipe în gură şi cărbuni în locul ochilor; acolo multe lucruri s-au petrecut, prietine, - şi, de-acolo pornind, simt că iar mă cuprinde înduioşarea şi iar am să-ţi vorbesc şi în această scrisoare de domnu Trandafir.(…) Îmi aduc aminte ce zarvă a fost când, într-un rând, s-a zvonit că pe Domnu nostru are să-l mute într-o altă comună, peste Siret. Ne-am strâns sara toţi baieţii, am vorbit, unii plângeau, şi am luat o hotărâre mare, să ne ducem şi noi cu Domnu peste Siret. Dar Domnu nu s-a dus nicăieri; a rămas acolo pe pământul nostru.(…) Nici şcoala unde m-a învăţat el nu mai este. Acuma băieţii învaţă într-alt loc, într-o cladire nouă, naltă şi frumoasă. Eu nu m-am dus însă s-o văd pe aceea; eu m-am dus să văd locul gol unde a fost o odaie scundă, în care ne era cald vara şi frig iarna, în locul acela odată a trăit un om…