Despre economie, ca destin prezumtiv, la Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Brăila

Săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” a debutat la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, Facultatea de Management Marketing în Afaceri Economice Brăila cu activitatea „Ziua Carierei – Vino! Te ajutăm în alegerea carierei!”
La evenimentul, găzduit cu amabilitate de decanul instituţiei, conf. univ. dr. Camelia Vechiu, au participat elevi şi cadre didactice de la Liceul Teoretic „Panait Cerna”, Liceul cu Program Sportiv şi Liceul „Nicolae Titulescu” din Însurăţei, care au avut ocazia să cunoască profesia de economist de la următorii invitaţi: Veronica Badiu – profesor economie, Marian Viorel Dragomir – primar al municipiului Brăila, absolvenţi din generaţii diferite ai cursurilor facultăţii gazdă şi Gheorghe Stroe - preşedinte al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România-filiala Brăila.
Întâlnirea şi-a propus punerea faţă în faţă a profesioniştilor din domeniile: administraţie publică, management, învăţământ, cu elevii de liceu, pe teme care au urmărit alegerea şi dezvoltarea carierei în domeniul economic.
După introducerea făcută de doamna conf. univ. dr. Camelia Vechiu, a luat cuvântul doamna conf. univ. dr. Liliana Gherman, care a prezentat,cu profesionalism, etapele carierei, cu elementele specifice şi cu schimbările care se produc pe categorii de vârstă.
În continuare a vorbit doamna Veronica Badiu, profesor titular al Liceului Tehnologic „Nicolae Titulescu” din Însurăţei, care a venit la manifestare însoţită de elevii claselor a IX-a C şi a X-a C, coordonaţi şi de prof Doina Dineata.
Rememorând anii de studenţie prof. Veronica Badiu a menţionat că, urmare a pregătirii din facultate şi experienţei dobândite în mediul privat, a reuşit să obţină cu elevii liceului, cu care a participat la concursuri si proiecte, diferite premii.
« Proiectul meu de suflet este ”Azi elev mâine antreprenor, o carieră de succes” în parteneriat cu 17 licee din țară unde am obtinut 11 premii pe diferite sectiuni:
Premiul 1 FE LUMEA MAGICA SRL - pentru cel mai bun stand
Premiul 1 FE LUMEA MAGICA SRL pentru cea mai bună prezentare
Premiul1 BYSK CREAM SRL pentru cel mai bun stand
Premiul 2 BYSK CREAM PENTRU CELE MAI BUNE MATERIALE PROMOȚIONALE
Premiul 3 LACTO ROM SRL pentru cel mai bun catalog
Premiul 1 pentru Regiunea de sud-est PENTRU CEA MAI BUNĂ FIRMĂ
DE EXERCIȚIU - în luna martie vom reprezenta România la târgul firmelor de exercițiu din ITALIA» - ne-a declarat prof. Veronica Badiu.
A luat cuvântul apoi domnul Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila, care a vorbit, cu un real talent pedagogic, despre propriul parcurs profesional, începând cu anii de studenţie şi continuând cu experiențele interesante pe care le-a avut, după absolvire, atât în mediul privat, cu un potenţial formativ ridicat, cât şi în mediul public.
Elevii au ascultat cu mult interes prelegerile despre elementele economice privind regimul burselor de studiu acordate de primărie, despre problemele legate de mediu şi transport urban pe care le-a rezolvat de când a preluat mandatul, dar şi multe alte lucruri, inclusiv sfaturi privind cariera rezultate din bogata sa experiență. Elevii au pus întrebări şi au participat cu interes şi pertinenţă la dezbaterile legate de problematica expusă.
În încheiere, gazda activităţii, doamna conf. univ. dr. Camelia Vechiu, a mulţumit participanţilor şi i-a anunţat că intenţionează să organizeze evenimente pe tema antreprenoriatului la Liceul Tehnologic ”Nicolae Titulescu” din Însurăţei dar şi a programului de burse Erasmus la Liceul Teoretic ”George Vâlsan” din Făurei.







Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu