Universitatea Danubius | Conferința de educație non-formală, ediția I

De Mihai Vintilă 05 Decembrie 2022, 18:22 Invatamant

Liga Studenților Danubius împreună cu Fundația Universitară Benone Pușcă și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” organizează în data de 8 decembrie începând cu ora 15, CONFERINȚA DE EDUCAȚIE NON-FORMALĂ - EDIȚIA I, în Aula Magna a Univerității Danubius.

Coordonatorul acestui eveniment este Gabriel-Cristian Neagu, Președintele Ligii Studenților, iar Consultant Științific, Muzeograful Ing. Jan-Ovidiu Tercu, Coordonatorul Observatorului Astronomic, Galați.

OBIECTIVE

  • Dezvoltarea educației non-formale în zona Galați-Brăila;
  • Perfecţionarea cunoştinţelor în domeniul pedagogiei prin conceperea și implementarea de programe de educație non-formală;
  • Încurajarea elevilor şi studenţilor de a participa la activităţi de educație non-formală.

Scopul acestui proiect este dezvoltarea educației non-formale în zona Galați-Brăila prin intermediul unui schimb de experiență care se va realiza pe parcursul conferinței. La această conferință vor fi invitați specialiștii în educație non-formală din muzee, biblioteci și alte organizații. Prezentările din cadrul conferinței vor disemina rezultatele obținute în domeniul educației non-formale de către participanți.

 

 

Autor Mihai Vintilă 05 Decembrie 2022, 18:22 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii