Polițiștii au vorbit despre violență la Colegiului Tehnic Costin D. Nenițescu Brăila

De Mihai NEGOMIREANU 15 Februarie 2024, 19:49 Invatamant

Polițiștii au vorbit despre violență la Colegiului Tehnic Costin D. Nenițescu Brăila

Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, Biroul Siguranța Școlară și Biroul Proximitate, au participat, în data de 13 februarie 2024, la o sesiune de informare desfășurată la Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu” Brăila. Aceasta a fost organizată în cadrul Proiectului local intitulat ”Violența nu naște lideri!”, desfășurat pe parcursul anului școlar în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brăila, cu sprijinul Programului Național ”Împreună prindem Curaj” inițiat de Ministerul Educației.

În timpul evenimentului, polițiștii au abordat subiecte importante privind răspunderea penală și contravențională, măsurile educative aplicabile minorilor cu vârsta peste 14 ani, precum și aspecte legate de contravenții și infracțiuni. Elevilor li s-au prezentat detaliile infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, explicate diferențele dintre furt, tâlhărie și însușirea bunului găsit, și s-au discutat consecințele violenței asupra victimelor.

Datorită implicării preponderente a elevilor în fapte cu violență, polițiștii au adus în atenție modificările aduse de Codul Penal în ceea ce privește infracțiunea de Lovire sau alte violențe. Totodată, au evidențiat aspecte legate de infracțiunea de "port sau folosire fără drept de obiecte periculoase" în incinta unităților de învățământ, precum și interdicțiile referitoare la comportamentul elevilor, cum ar fi consumul de tutun, băuturi alcoolice sau droguri în școală, manifestările de violență și conduitele jignitoare.

Aceste întâlniri cu elevii sunt parte a unui demers mai amplu, inserat în Proiectul ”Violența nu naște lideri!”, care se va desfășura până în luna iunie 2024, cu scopul de a promova un mediu școlar sigur și responsabil.

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 15 Februarie 2024, 19:49 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii