Acțiuni în 75 de unități din județul Brăila pentru prevenirea delincvenței juvenile

De Mihai NEGOMIREANU 09 Februarie 2024, 18:40 Invatamant

Acțiuni în 75 de unități din județul Brăila pentru prevenirea delincvenței juvenile

În intervalul 5-9 februarie 2024, polițiștii au desfășurat o acțiune extinsă pe întreg teritoriul județului cu scopul de a îmbunătăți securitatea elevilor și a personalului didactic, precum și pentru prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în imediata apropiere a unităților de învățământ preuniversitar.

Obiectivele acestei operațiuni au inclus menținerea unui climat de ordine și siguranță publică atât în școli, cât și în perimetrul lor, identificarea elevilor expuși la situații de risc și identificarea persoanelor din proximitatea instituțiilor școlare care ar putea reprezenta o amenințare pentru elevi.

Au fost întreprinse și acțiuni specifice pentru identificarea elevilor care absentau nemotivat de la cursuri, frecventau localuri precum cafenele-baruri sau săli de jocuri de noroc, și pentru a depista unitățile de alimentație publică care vindeau băuturi alcoolice și țigări minorilor.

De asemenea, s-au desfășurat discuții interactive cu elevii pentru a preveni și conștientiza fenomenul de bullying, precum și pentru a informa asupra efectelor și riscurilor consumului și traficului de substanțe psihoactive.

Acțiunile au acoperit peste 75 de unități de învățământ preuniversitar, atât în municipiul Brăila, cât și în întregul județ. În cadrul acestora, s-au purtat discuții cu conducerea instituțiilor de învățământ și cu agenții de securitate, aceștia fiind instruiți cu privire la respectarea riguroasă a normelor legale în vigoare.

De asemenea, s-au efectuat verificări asupra microbuzelor școlare, iar șoferii acestora au fost supuși testelor cu aparatul etilotest. Pentru polițiștii din Brăila, securitatea elevilor rămâne o prioritate, iar astfel de inițiative vor continua și în viitorul apropiat.

 

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 09 Februarie 2024, 18:40 Invatamant
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii