Românaşii de Roşiori - culeg laurii gloriei la fiecare reprezentaţie folclorică

De Gabriela Popa 15 Noiembrie 2012, 13:47 InfoZone
Sunt frumoşi, talentaţi şi au dansul în sânge de la vârste fragede. Cine îi vede pentru prima oară dansând pe o scenă nu şi-ar închiupui că nu sunt un ansamblu profesionist de dansatori populari. Au ieşit pe scena Festivalului Judeţean "Constantin Gănescu" şi au luat premiul I, impresionând juriul cu dansul şi porul lor popular.

Au reuşit de curând să smulgă aplauze la Festivalul Interjudeţean "La porţile dorului" din comuna Gemenele şi au luat chiar Trofeul festivalului. Sunt 35 de copiii, sunt "Românaşi" cum le place să-şi spună şi vin tocmai de la Roşiori, o comună la marginea judeţului Brăila, aproape de graniţa cu judeţul Ialomiţa.


"Românaşii" de Roşiori este o formaţie de dans popular care a fost înfiinţată oficial în primăvara acestui an. Învăţătoarea Lungu Georgeta şi educatoarea Calnegru Steluţa şi-au pus sufletul în acest proiect şi au scos în faţa tuturor pe scenă copiii pe care ani de-a rândul îi pregătea pentru serbările şcolare sau cele de la nivelul comunei. "Nu s-a pornit pe ideea de a înfiinţa o formaţie de dansuri populare ci doar pentru serbările şcolare unde pregăteam dansuri populare şi aşa descopeream şi copiii din clasă care aveau voce sau ureche muzicală", începe povestea învăţătoarea Lungu. Dar, cum serbările au devenit din ce în ce mai atractive, copiii au început mai mult să îndrăgească această activitate, dansul popular. "Au cerut din ce în ce mai des să se facă repetiţii şi, probabil, din nevoia de a avea o activitate extraşcolara cu care să îşi umple timpul liber într un mod util şi plăcut. Aşa au evoluat copiii şi dansurile au fost din ce în ce mai multe şi mai frumoase. Am dat serbări la nivel de clasă, apoi de şcoală, am dat spectacole la Căminul Cultural şi părinţii au fost încântaţi iar domnul primar la fel. Atunci ne-am hotărât să mergem mai departe. Domnul primar ne-a sprijinit şi ne-a luat costume. Apoi, am început să îi scoatem pe copiii la spectacole. Mergeam în satele învecinate la fel de fel de proiecte pe teme folclorice, am prins gustul şi am dezvoltat această activitate până am ajuns să participăm la un concurs judeţean, respectiv Festivalul "Constantin Gănescu" unde am şi luat locul I", a mai spus doamna învăţătoare Georgeta Lungu, care este şi instructorul formaţiei.

De atunci, uşile s-au deschis pentru Românaşi astfel încât de ziua copilului au oferit un spectacol în aer liber la Etno Tv şi au primit aplauze la scenă deschisă apoi au fost invitaţi şi în platou.

"Premiul I primit oficial la Festivalul Gănescu ne-a impulsionat şi ne-a încurajat să mergem mai departe. Copiii au căpătat încredere în ei, au devenit mai motivaţi, impresiile celorlalţi au fost foarte bune ceea ce a contat foarte mult pentru noi. După acest festival, ne-am axat în continuare pe dans popular dar şi pe descoperirea unor voci bune. Una din fetiţele din şcoala noastră am reuşit să o înscriem la canto la Şcoala Populară de Artă "Vespasian Lungu" din Brăila şi rezultatele au fost vizibile. Avem acum cinci fetiţe care cântă într-un grup vocal. Anul acesta am reuşit să aducem în şcoală un pregătitor de voce de la Scoala Populară de Artă respectiv domnul Gigi Mâţă şi profesorul Mircea Nicolae la orgă şi acordeon. Din păcate, cei mai mulţi vor să înveţe la orgă deşi acordeonul este mult mai bine punctat la un festival de folclor deoarece este instrument popular tradiţional. De partea de coregrafie mă ocup eu şi sunt ajutată şi de doamna educatoare Calnegru Steluţa care se implica din ce în ce mai mult în această activitate", ne-a mai spus instructorul formaţiei.

În ceea ce priveşte dansurile pe care copiii le învaţă şi apoi le prezintă pe scenă, am aflat de la doamna Lungu că sunt cele specifice zonei noastre. "În primul rând sunt horele care sunt de mai multe feluri: stânga, hora dreaptă, hora-n două părţi, apoi hoita un dans cotat foarte bine si apreciat deoarece este un pas care se danseaza numai aici, la Roşiori. Mai sunt fedeleşul, ciobănaşul, birul greu, ca pe baltă, cadâneasca, sârbe (ofiţereasca, alunelul)".

Şi cum în spatele oricărui succes se ascunde, cu siguranţă multă muncă, am încercat să aflăm cam câte ore de repetiţie sunt necesare pentru un spectacol aproape perfect: "Nenumărate! De asta am şi evoluat atât de frumos într-un timp foarte scurt. După fiecare concurs copiii au liber o săptămână dar, apoi, se apucă din nou de treabă. Uneori repetiţiile durează câte două-trei ore. Acum, în formaţie sunt 35 de copii dar mereu la repetiţii vin în sală mult mai mulţi care nu sunt înscrişi la dans dar dansează pe lângă scenă".   

Cel mai mic "Românaş" are 7 ani, se numeşte Florea Claudiu şi este la clasa pregătitoare. În formaţie mai sunt două fetiţe de la clasa I  iar cei mai mari sunt cei de la clasa a VI-a care fac dans popular de când sunt în clasa I.
"Eu nu m-am gândit că voi ajunge cu ei la concursuri dar uite că am ajuns şi e bine. Mă bucur că şi părinţii sunt încântaţi de aceaste activităţi, vin mămicile şi stau cu copiii la repetiţii" spune doamna învăţătoare.

În ceea ce priveşte costumul popular, fetele poartă maramă, ie cu  altiţă (modelul lat şi des pe umeri) şi râuri, fustă, fotă, brâu şi pantofi negri care înlocuiesc opincile de altădată. Băieţii au cămaşă, fustă, pantalon, brâu şi ilic. De fapt, acesta este modelul omologat de costum popular pentru zona noastră.

Experienţa pe care a avut-o ca dansatoare, fie şi pentru un an în Ansamblul "Floricica" condus de maestrul Constantin Gănescu a fost baza pentru lecţiile de dans popular ce avea să le dea copiilor săi. În anul 1978 a venit prima dată învăţătoare la Roşiori şi a stat patru ani la această şcoală apoi a plecat. Din 2003, doamna Lungu Gergeta a revenit la şcoala din satul natal şi face minuni cu copiii de aici. "Nu am studii de specialitate şi până acum nu am lucrat la un aşa nivel cu ei. Singura experienta în ale dansului popular a fost cea din 1977 când am fost dansatoare în Ansamblul "Floricica" condus de maestrul Gănescu. De fiecare dată când merg cu copiii la vreu concurs am emoţii mai mari decât ei. Avem mari pretenţii de la noi", spune învăţătoarea.

De unde vine numele de "Romanşii" de Roşiori? "De nicaieri"- spune doamna Lungu. "Până la festivalul Gănescu nu am avut nici un nume. Când ne-am înscris trebuia să dăm un nume formaţiei şi cei mari au evoluat sub numele de "elevii şcolii din Roşiori" iar cei mici au fost "Românaşii". Ei bine, ei erau copiii veniţi de la grădiniţă unde doamna educatoare Calnegru Steluţa i-a învăţat câţiva paşi pentru că dânsa venea la repetiţiile noastre. Şi aşa, când ei au venit la şcoala şi au nimerit în clasa mea ştiau deja puţin dans popular. Şi dânsa le-a spus "Românaşi" că sunt mici ".

Pentru că sunt foarte mulţi în formaţie, problema transportului a fost rezolvată de fiecare dată fie cu autocar închiriat de primărie, fie cu maşinile părinţilor şi microbuzul şcolar. Primăria îi sprijină foarte mult iar primarul Neculai Soceanu se mândreşte cu ei şi rezultatele lor peste tot.
Ultimele două ieşiri au fost la Zilele Comunei Zăvoaia, comună învecinată unde copiii au făcut un spectacol deosebit, ridicând sala în picioare. Dar, o surpriză deosebită au oferit la Festivalul interjudeţean de la Gemenele- "La Porţile Dorului" unde au reuşit să obţină trofeul festivalului. Pentru asta, au dansat foarte bine, obiceiul prezentat- nunta- a fost cât mai aproape de autentic şi copiii au fost răsplătiţi cu aplauze.

"Românaşii" trebuie să se pregătească acum de colindat deoarece vin sărbătorile de iarnă şi la anul sperăm că vor aduna şi alte trofee la multe festivaluri de gen.

 

Autor Gabriela Popa 15 Noiembrie 2012, 13:47 InfoZone
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii