Jurnal urban | PsihoCorona & friends

Să analizăm următoarea situație:
O persoană extrem de activă, implicată în extrem de multe activități înainte de această pandemie. Activități care presupuneau socializarea cu extrem de multe persoane.

O persoană extrem de activă care, de la începutul acestei pandemii, își întrerupe brusc activitatea și viața socială.

Psihologii spun că această categorie descrisă de mine mai sus trece cel mai greu prin acest proces al izolării sociale.

Să facem un exercițiu de imaginație simplu: înainte intrai în contact, în special la telefon, cu zeci de persoane zilnic. Diverse probleme, diverse situații de rezolvat sau pur și simplu erau telefoane între prieteni.
După intrarea în carantină, acest tip de relaționare a dispărut brusc.
Statistica spune că din 10 de persoane cu care comunicai frecvent și zilnic acum rata a scăzut la 2 cel mult 3 persoane pe zi.

Explicațiile sunt diverse în acest caz:
-fie nu mai există interes pentru a intra în legătură și atunci nu mai putem vorbi de relații de prietenie;
-fie din teama de a nu deranja, nu te contactează;
-fie pur și simplu uită că, la un moment dat, a existat o relație de comunicare și nu mai dorește să o continue acum, fiecare concentrându-se pe treburile sale, reluând relația de comunicare după izolare.

În acest context mă întreb unde sunt cei care înainte pretindeau că sunt prietenii cei mai buni și gata să te ajute oricând la nevoie, fie şi cu un sfat prietenesc, știind că și tu le poți întoarce favorul pe termen relativ scurt?⚠

De fapt problema care se pune acum este cum ar trebui să ne comportăm după ce trece această perioadă și va trebui să revenim la viață normală de dinainte, să ne reluam activitatea și să reintrăm în contact cu aceste tipuri de persoane.

Am observat un lucru foarte interesant: de aproape 3 luni de când suntem în această izolare oamenii au devenit mai egoiști, mai reticenți în relațiile interumane și mai convinși că le este mai bine așa cum sunt acum... Situația i-a împins la o asemenea comoditate astfel încât se complac în a fi prizonieri ai propriilor atitudini în ceea ce privește noua filozofie de viață.

În urma unui studiu recent făcut la întrebarea "care ar fi primul lucru pe care îl veți face după ce va trece această perioadă"?, mai mult de jumătate din repondenenți au spus că își doresc să meargă la munte sau la mare, să respire aer curat și sa stea singuri câteva zile.
În acest caz, se schimbă doar peisajul... singurătatea rămâne. Ce e de făcut?

Cum poți readuce la viață, din punct de vedere psihic, un om după această pandemie?

Cum poți să îți continui viața după ieșirea din această carantină ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

Psihologii spun că efectele vor fi resimțite pe termen destul de lung: mereu vom trai cu frică și vom avea în suflet acea teamă de orice, inclusiv de viață noastră de dinainte. Ne va fi frică să ne reluam obiceiurile și vom fi mult mai reticenți în a ne reapropia de oameni...cunoscuți sau necunoscuți. E ca și cum ai învăța să mergi din nou!

Având în vedere că acum totul este redus la on line, fiind nevoiți din mers să ne adaptăm, va fi destul de greu să reconstruim relațiile interumane. Bem cafeaua on line, scriem, citim, gătim, ne rugăm, etc...absolut totul e on line. Ăsta să fie viitorul?

Aşa că...nu ne rămâne decât să ne rugăm să fim sănătoși, atât fizic cât și mental, să fim cât mai aproape de familiile noastre şi cam atât.
Că de prieteni...nu ducem lipsă. Vor reveni ei la noi când se va termina totul.

P.S. Eu, una, mi-am învățat această lecție destul de dură!

Vă îmbrățișez cu drag virtual!