Vom fi o ţară fără mecanici?
De Matei Mircioane
În ultimii ani am asistat la diferite activităţi din afara programei şcolare ale elevilor din şcoli şi licee. În cadrul unor astfel de activităţi (extracuriculare), elevii sunt mai relaxaţi, mai deschişi în intervenţii şi în mărturisiri. Şi, de multe ori, în cuprinsul discuţiilor se ajunge la întrebarea: „Ce vrei să te faci când te faci mare?”
Desigur, acum, liceenilor li se pune altfel întrebarea. Ei sunt deja mari, iar limbajul, contaminat de birocraţia europeană, le propune cel mai adesea formula: „Care sunt proiectele tale de viitor?” Lăsând la o parte faptul că proiectele (ca şi planurile) sunt întotdeauna de viitor, vreau să semnalez o situaţie care m-a luat prin surprindere.
Până la acesată situaţie, am întâlnit adesea cazuri în care elevi, de obicei dintre cei buni, îşi mărturiseau intenţia de a-şi continua cursurile în străinătate şi de a-şi construi o carieră în Occident. Aspectul nu mi s-a părut de neglijat. Se desprindea ideea că cei mai buni elevi vor să părăsească ţara. Cum ar veni, caimacul pleacă şi rămânem aici doar noi, ceilalţi, zaţul de fundul ceştii.
În sfârşit, asta e, ne-om descurca şi noi cum putem, mi-am zis, uşor dezumflat, dar nu descurajat. Pentru că, de multe ori, tineri tăcuţi, modeşti şi perseverenţi, chiar dacă nu sunt olimpici la matematică, fizică şi chimie, realizează lucruri bune, trainice, uneori extraordinare.
Dar, zilele trecute, mi s-a cam topit bruma de încredere. Am asistat la o discuţie între un grup de liceeni, de la specializarea mecanici auto, şi dascălii lor. La un moment-dat, a venit şi întrebarea fatală, care îl urmăreşte pe orice tânăr încă de la grădiniţă: „Care sunt planurile voastre?”.
Din nouă tineri, toţi băieţi, şase au spus că vor să se facă mecanici auto în Germania (!), doi au spus că vor să se facă şoferi de TIR (de preferat tot la firme străine) şi unul singur a zis încurcat că tatăl său vrea să-l facă altceva, dar şi el ar vrea ceva la fel cu colegii săi.
Nu mă apuc acum să fac o analiză economică a situaţiei. Dar, mă întreb, totuşi, ce se întâmplă cu ţara aceasta din care toţi mecanicii auto vor să scape?
Desigur, acum, liceenilor li se pune altfel întrebarea. Ei sunt deja mari, iar limbajul, contaminat de birocraţia europeană, le propune cel mai adesea formula: „Care sunt proiectele tale de viitor?” Lăsând la o parte faptul că proiectele (ca şi planurile) sunt întotdeauna de viitor, vreau să semnalez o situaţie care m-a luat prin surprindere.
Până la acesată situaţie, am întâlnit adesea cazuri în care elevi, de obicei dintre cei buni, îşi mărturiseau intenţia de a-şi continua cursurile în străinătate şi de a-şi construi o carieră în Occident. Aspectul nu mi s-a părut de neglijat. Se desprindea ideea că cei mai buni elevi vor să părăsească ţara. Cum ar veni, caimacul pleacă şi rămânem aici doar noi, ceilalţi, zaţul de fundul ceştii.
În sfârşit, asta e, ne-om descurca şi noi cum putem, mi-am zis, uşor dezumflat, dar nu descurajat. Pentru că, de multe ori, tineri tăcuţi, modeşti şi perseverenţi, chiar dacă nu sunt olimpici la matematică, fizică şi chimie, realizează lucruri bune, trainice, uneori extraordinare.
Dar, zilele trecute, mi s-a cam topit bruma de încredere. Am asistat la o discuţie între un grup de liceeni, de la specializarea mecanici auto, şi dascălii lor. La un moment-dat, a venit şi întrebarea fatală, care îl urmăreşte pe orice tânăr încă de la grădiniţă: „Care sunt planurile voastre?”.
Din nouă tineri, toţi băieţi, şase au spus că vor să se facă mecanici auto în Germania (!), doi au spus că vor să se facă şoferi de TIR (de preferat tot la firme străine) şi unul singur a zis încurcat că tatăl său vrea să-l facă altceva, dar şi el ar vrea ceva la fel cu colegii săi.
Nu mă apuc acum să fac o analiză economică a situaţiei. Dar, mă întreb, totuşi, ce se întâmplă cu ţara aceasta din care toţi mecanicii auto vor să scape?
Autor Matei Mircioane
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu