Jandarmeria Brăila | Evenimente legate de cei 172 de ani de la apariția Jandarmeriei Române
Sâmbătă, 2 aprilie 2022, între orele 15:00-19:00, jandarmii vor fi prezenți în Parcul Monument, la Rondou, iar duminică, 3 aprilie 2022., în intervalul orar 15:00-19:00, îi puteți găsi în Grădina Mare, în zona scenei. În ambele zile, vor expune publicului tehnica de luptă și armamentul din dotare, plus o parte a autospecialelor folosite în misiuni. Veți putea vedea dotarea specifică unui luptător antitero, dotarea specifică unui jandarm pregătit pentru restabilirea ordinii publice, dar și dotarea echipajelor pentru misiunile de patrulare. De asemenea, vor fi prezenți și cei de la Biroul Resurse Umane, pentru a oferi informații utile celor care doresc să urmeze o carieră în Jandarmeria Română.
Câinele Tuda, ciobănesc german în vârstă de 6 ani va fi prezent la manifestare. Deși frumusețea ei te tentează să o mângâi, ținem să precizăm că singurul "norocos" care o poate alinta este doar conductorul său. Fiind specializată în patrulare-intervenție, Tuda este gata să intervină oricând pentru a restabili ordinea publică, astfel că, prin natura misiunilor ei, nu-și poate face prieteni...Dar nu se va supăra dacă va fi fotografiată de la distanță de admiratori.
Luni, 4 aprilie 2022, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila își va deschide porțile, la propriu, pentru vizitatori, în intervalul orar 10:00-14:00. Pe lângă prezentarea tehnicii de luptă, a armamentului din dotare și prezentarea ofertei educaționale, am pregătit câteva exerciții demonstrative, programate a începe la ora 11:00.
Startul va fi marcat prin executarea unui exercițiu de disciplinizare a câinilor de serviciu și de prindere a unui infractor. Pe lângă Tuda, ni se va alătura și Lord, ciobănesc belgian malinois în vârstă de 2 ani și jumătate, care ne va demonstra că este pregătit pentru a participa la misiunile de patrulare-intervenție. Pe Lord îl veți putea vedea de acum încolo în teren, fiind absolvent al cursului de specializare câini serviciu, cu media 9,75 categoria I de performanță, desfășurat în cursul anului 2021, la Sibiu.
Momentul va continua cu exerciții demonstrative de autoapărare și intervenție profesională, executate de către instructorii sportivi de arte marțiale din cadrul I.J.J. Brăila.
Ulterior, colegii luptători antitero vor simula intervenția în cazul unui atac armat al unui transport de valori. Vom aprecia împreună tactica și profesionalismul, dedicarea și orele de pregătire intensă pentru misiunile specifice lor.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu