Măsuri pentru asigurarea ordinii publice la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”
Peste 150 de jandarmi din cadrul Gruparii Mobile Constanţa şi ai Inspectoratului Judeţean Brăila vor asigura ordinea publică şi siguranţa persoanelor care vor participa vineri 17 aprilie a.c., la Biserica „Buna Vestire” ( Biserica Greacă ) din municipiul Brăila, la manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”.
În vederea prevenirii oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, jandarmii vor intra în dispozitivul constituit la acest lăcaş de cult, joi 16 aprilie a.c., unde vor instala şi garduri de protecţie, menite a preveni busculadele care se pot produce în astfel de situaţii în care se înregistrează un număr mare de credincioşi.
Alături de jandarmi, la această misiune se vor afla şi lucrători de la I.P.J. Brăila, Poliţia Locală, I.S.U Brăila şi S.A.J. Brăila.
Pentru evitarea incidentelor nedorite, jandarmii recomandă cetăţenilor:
- să manifeste răbdare şi să adopte un comportament civilizat;
- să respecte indicaţiile jandarmilor;
- să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale;
- să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
- să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 120 de jandarmi vor acţiona în zona a 28 de biserici din municipiul şi judeţul Brăila, pentru ca ordinea şi liniştea publică cu ocazia slujbei de Înviere să nu fie în niciun fel tulburată, atât în apropierea lăcaşelor de cult, cât şi pe traseele de deplasare spre acestea.
În cele trei zile de sărbătoare, jandarmii brăileni vor acţiona în mediul urban şi rural, independent sau în cooperare cu celelalte instituţii abilitate, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice şi pentru prevenirea infracţiunilor stradale. La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila sunt constituite şi subunităţi de intervenţie, care vor patrula în zonele intens circulate, urmărind identificarea şi descurajarea persoanelor care tulbură liniştea publică, subunităţi care sunt permanent pregătite să intervină şi să acorde sprijin efectivelor angrenate în misiunile din zona lăcaşelor de cult.
Recomandăm persoanelor care vor lua parte la manifestările publice organizate în această perioadă să respecte măsurile stabilite de organizatori şi de forţele de ordine şi să apeleze în cel mai scurt timp la forţele de ordine, în mod direct sau prin apelarea numărului unic de urgenţă 112, pentru a sesiza faptele care afectează ordinea şi liniştea publică sau fapte de natură penală, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu