Programul de 1 Decembrie la Brăila, Piața Independenței

De Comunicat 27 Noiembrie 2022, 13:25 In Obiectiv Braila

Instituția Prefectului Județul Brăila, împreună cu Primăria Municipiului Brăila și Consiliul Județean Brăila, organizează, în data de 1 decembrie 2022, ceremonialul oficial dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României, conform următorului program

Locul de desfășurare: Piața Independenței, Calea Călărașilor

09.50 – Întâlnirea oficialităților civile și militare.

Participă, de asemenea: reprezentanți ai clerului, serviciilor publice deconcentrate, partidelor politice, organizațiilor sindicale, structurilor asociative ale minorităților etnice și ale persoanelor vârstnice, precum și reprezentanți ai agenților economici, mass-media.

10.00 – 10.05 – Întâmpinarea prefectului județului Brăila și a comandantului garnizoanei:

Semnalul Trompetului
Marșul de întâmpinare
Prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și trecerea în revistă a Gărzii de Onoare
Intonarea Imnului Național al României de către Muzica Militară a Garnizoanei Brăila

10.05 – 10.15 – Serviciul religios, oficiat de un sobor de preoți.

10.15 – 10.20 – Rostirea alocuțiunii referitoare la sărbătorirea Zilei Naționale a României de către Iulian TIMOFEI, Prefectul Județului Brăila.

10.20 – 10.30 – Moment artistic – Muzica Militară și colaboratorii.

10.30 – 10.50 – Defilarea blocului de paradă. Defilarea Muzicii Militare.

Blocul de paradă este format din:

Ministerul Apărării Naționale: – Drapelul de Luptă al unei unități militare cu garda acestuia
3 detașamente și tehnică militară
Muzica Militară a Garnizoanei Brăila
Ministerul Afacerilor Interne:
Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila – Drapelul de Luptă al unității cu garda acestuia;
1 pluton și tehnică militară.
detașament călare.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dunărea Brăila- tehnică militară.
Baza Reparații Nave a Ministerului de Interne – tehnică militară.
Inspectoratul Județean de Poliție Brăila – tehnică militară.
Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Brăila – tehnică militară.
Ministerul Justiției: – 2 plutoane de defilare din cadru Administrația Națională a Penitenciarelor (Brăila și Tichilești)

10.50 – 11.00 – Depuneri de buchete de flori la monumentul slt. erou ECATERINA TEODOROIU.

 

Autor Comunicat 27 Noiembrie 2022, 13:25 In Obiectiv Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii