INSTITUȚIILE MEDICALE DIN GALAȚI LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XIX-LEA ȘI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA

De Mihai Vintilă 29 Mai 2017, 19:59 Galati

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați în parteneriat cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davilă” Galați vă invită marți, 30 mai 2017, ora 1400 să participați la expunerile care vor fi susținute sub genericul INSTITUȚIILE MEDICALE DIN GALAȚI LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XIX-LEA ȘI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA.

Referitor la viaţa medicală gălăţeană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea se constată o evoluţie a organizării serviciului medical, însă fără salturi spectaculoase, cu numeroase inadvertenţe între cadrul legislativ, prevederile legale şi practica medicală, fără o generalizare a asistenţei publice medicale, cu existenţa unui dezechilibru sub aspect numeric în raportul medic/număr de pacienţi, în defavoarea ultimilor, toate acestea pe fondul existenţei unei largi pături paupere, lipsită de cultură igienico-sanitară.

Ca o caracteristică a acestei perioade se remarcă rolul preponderent al tratamentului ambulatoriu, la domiciliul pacientului, bolile întâlnite cu o frecvenţă mărită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea fiind: angina difterică, ciuma, holera, pelagra, scabia, scarlatina, tifosul, tuberculoza, variola, în multe locuri semnalându-se şi apariţia sifilisului.

Apariţia fiecărui spital gălăţean este asociată unui eveniment, politic, social, medical sau chiar militar: Spitalul Spiridoniei (1838), rezultatul dorinţei de modernizare a instituţiilor statului urmare a prevederilor Regulamentului Organic în Moldova; Spitalul Israelit (1846), rezultatul eforturilor comunităţii evreieşti în a-şi asigura propria asistenţă medicală; Spitalul Comunal (1860), reflectă iniţiativa autorităţilor municipale, expresie a grijii pentru comunitate; Spitalul „Elisabeta Doamna – Caritatea Gălăţeană” (1877), expresie a iniţiativei particulare şi spiritului caritabil în condiţii de război; Spitalul Militar (1884), grija pentru cadrele militare ale garnizoanei; Spitalul pentru profilaxia tuberculozei (1911) a apărut ca urmare a extinderii acestui flagel, la care se adaugă numeroasele spitale care au funcţionat „ad-hoc” în diferite localuri închiriate sau donate cu ocazia declanşării unor epidemii. (muzeograf Mariana-Delia Pohrib)

Evenimentul se va desfășura la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Galați, str. Oltului, nr. 28, Bl. I1A.

 

Autor Mihai Vintilă 29 Mai 2017, 19:59 Galati
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii