MedLife continuă proiectul național Caravana cu Sănătate în Pechea

Grupul MedLife anunță extinderea proiectului național Caravana cu Sănătate, care va ajunge în următoarele săptămâni în comunități vulnerabile din vestul și estul României, oferind servicii medicale gratuite pentru locuitori.
Astfel, în perioada 30 septembrie și 2 octombrie va ajunge în Pechea, județul Galați. În aceste localități, cetățenii vor beneficia de consultații de medicină generală, recoltare de analize uzuale, investigații EKG și recomandări personalizate pentru prevenție și monitorizarea sănătății.
Aceste noi ediții vin după succesul înregistrat în luna august, când echipa mobilă a fost prezentă în localitățile Cumpăna și Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, unde peste 150 de persoane au beneficiat de servicii medicale gratuite. Rezultatele au confirmat interesul crescut pentru prevenție și controale de specialitate în comunitățile din mediul rural.
„Prin acest proiect, ne dorim să fim aproape de cât mai mulți locuitori din zonele aflate la distanță de centrele medicale mari, unde accesul la servicii de sănătate este adesea limitat. Continuăm să extindem Caravana cu Sănătate pentru a aduce prevenția mai aproape de oameni,” a declarat Ina Bădărău-Ilie, Director de Comunicare al Grupului MedLife.
Până în prezent, unitatea mobilă a parcurs aproape 7.000 de kilometri și a ajuns la peste 4.000 de persoane din comunități vulnerabile, printre care pacienți cronici, persoane afectate de pandemia de COVID-19 și refugiați din Ucraina.
Prin această inițiativă, MedLife reafirmă angajamentul de a sprijini comunitățile și de a contribui la construirea unei Românii mai sănătoase și mai solidară.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu