Meci gălățean caritabil, într-o atmosferă de zile mari SC Oțelul Galați cu CSU Dunărea de Jos

De Redactia 02 Septembrie 2019, 21:17 Galati

otelul meci caritabil

În atmosfera de altădată a culorilor roș-alb-albastre, stadionul Oțelul a găzduit sâmbătă seară un spectacol sportiv și filantropic. ”Fotbal pentru comunitate, jucăm pentru Galați!” - Sub această titulatură, SC Oțelul Galați și CSU Dunărea de Jos au oferit un meci de zile mari, finalizat cu scorul 2-0 pentru Oțelul. Ambele goluri ale oțelarilor au fost marcate de Marius Matei, în minutele 24 și 72.

”Ne-am bucurat să dam startul de sezon în susținerea călduroasă a suporterilor gălățeni și să inspiram la o faptă bună pentru comunitate” - a declarat Alexandru Ciobanu, antrenorul principal al Oțelului.

Meciul a marcat deschiderea stagiunii. Arena Oțelul și-a redeschis porțile după aproape 3 luni de pauză, dar și instalația de nocturnă, atmosfera fiind la standarde cu nimic mai prejos de Liga 1. Lumină, scandări și încurajări, au susținut echipele că în vremurile de glorie ale fotbalului gălățean. Peste 2000 de spectatori au fost alături. Cei 3206 de lei rezultați din vânzarea biletelor vor merge către bursierii Fundației Comunitare Galați. Astfel, douăzeci de tineri din zona rurală, talentați și cu rezultate școlare deosebite vor beneficia de suport material și vocațional pentru a-și continua studiile la oraș.

”Dintodeauna am iubit fotbalul. Pentru mine, să știu că echipa Oțelul s-a mobilizat pentru că eu să fiu mai bun la scoală, este o motivație extraordinară” - a declarat Relu Capotă, elev la Liceul Pedagogic și bursier al Fundației Comunitare Galați.

Nu întâmplător, meciul marchează și obiectivul SC Oțelul Galați, ca în noul sezon să pună focus și să promoveze cât mai mulți tineri jucători din propriul Centrul de Copii și Juniori.

Inițiativa ”Fotbal pentru comunitate, jucăm pentru Galați” - a fost o colaborare între: Suporter Club Oţelul Galaţi si Fundatia Comunitara Galați.

Proiectul Suporter Club Oţelul Galaţi - s-a născut în cea mai neagră perioadă a fotbalului gălăţean, din dorinţa de a duce mai departe tradiţia, valorile şi principiile campioanei României din 2011. Suporterii uniţi de acest ţel au pus bazele unui club curat şi transparent care să facă cinste oraşului Galaţi şi care să aparțină comunităţii.

Fundația Comunitară Galați susține transformarea comunității, implicând resurse și potențial uman local. Organizația aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a crea comunități în care să ne simțim ca acasă. În 4 ani Fundația a finanțat zeci de proiecte și a pus în mișcare Galațiul generos.

 

 

Autor Redactia 02 Septembrie 2019, 21:17 Galati
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii