Daniel Caraivan, Președintele Asociației DANROM Făurei - Consider imperios necesar angajarea unui expert local pe problemele romilor în cadrul Primăriei Oraşului Făurei

De Redactia 12 Februarie 2013, 09:43 Faurei


În cadrul proiectului “Reţeaua naţională a experţilor locali romi”, proiect implementat de Agenţia Naţională pentru Romi, Primăria Făurei a fost partener şi a semnat un contract în care işi asumă obligativitatea să angajeze expertul local pe problemele romilor după terminarea proiectului.

Obligativitatea este pe o perioadă de minim 3 ani, în caz contrar primăria se obligă să restituie toate cheltuielile din cadrul proiectului (salariile expertului pe 2 ani oferite de ANR şi cheltuielile formării profesionale a acestuia).
 
În luna decembrie 2011 şi în luna aprilie 2012 s-au făcut demersuri de către Primăria Făurei pentru scoaterea la concurs a postului unic de expert local pe problemele romilor, procedurile aprobări acestui post durând 3 luni de zile. fiind necesară aprobarea acesteia în cadrul sedinţei Guvernului României.

În data de 2 iulie 2012 a fost primită în cadrul Primăriei Făurei o adresă din partea Instituţiei Prefectului Brăila, în care se solicită un aviz de menţinere a solicitării cu privire la postul unic de expert local, dar primarul Voinea Ionel a amânat trimiterea răspunsului către Prefectură, acest lucru ducând la imposibilitatea  Prefecturi Brăila de a trimite răspunsul favorabil către M.A.I.  privind scoaterea la concurs a postului de expert local rom.  Este de specificat că postul este prins atât în organigrama Primăriei Făurei cât şi în bugetul local pe anul 2012.

„Lucrez ca voluntar  încă din anul 2008, urmând ca din anul 2010 să fiu angajat în cadrul Primăriei Oraşului Făurei, conform contractului de parteneriat mai sus amintit. Pe parcursul acestor ani am reuşit să implic  comunitatea de romi în elaborarea unor măsuri pentru dezvolatare locală, formând grupuri de iniţiativă şi de lucru, am elaborat Planul Local de Acţiune 2011 – 2012, am desfăşurat campanii de informare cu privire la drepturile pe piaţa muncii, cu privire la legislaţia în domeniul  asistenţei sociale; am reuşit sa implementez la nivel local 2 proiecte pe educaţie prin care am micşorat rata abandonului şcolar până la 5%, oferind burse şi formând clase de tip  - a doua şansă”. Consider imperios necesar angajarea unui expert local pe problemele romilor în cadrul Primăriei Oraşului Făurei pentru a da continuitate programelor/campanilor pe care le-am început şi pentru a menţine puntea de legătură dintre comunitate şi instituţile locale”, a declarat Daniel Caraivan, Președintele Asociației “DANROM” Făurei.


Guvernul României a trimis la Bruxelles o nouă Hotărâre de Guvern privind incluziunea romilor pentru 2012-2020. Aceste decizii guvernamentale definesc obiective, direcţii de acţiune, stabilesc planuri de măsuri, structuri de la nivel central până la nivel de Primărie. 

 

Autor Redactia 12 Februarie 2013, 09:43 Faurei
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii